Ce schimbări majore la Legea dării-n plată au câştigat băncile la CCR, în dauna clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care vor de-acum încolo să dea în plată sunt la mâna judecătorilor
Cei care vor de-acum încolo să dea în plată sunt la mâna judecătorilor

Deciziile privind cererile de dare în plată vor fi luate acum de judecători. Aceştia pot aproba sau respinge solicitarea clientului care vrea să cedeze imobilul depus garanţie, în schimbul ştergerii datoriei. Există însă şi o a treia variantă: ca instanţa să ceară modificarea condiţiilor de creditare


Prin decizia luată pe 25 octombrie, Curtea Constituţională (CCR) a modificat radical regulile în privinţa dării în plată. Ulterior, pe 26 octombrie, Curtea şi-a explicat în detaliu decizia, printr-o motivare preliminară, introducând noi precizări.

Reamintim că, în plus faţă de textul de lege, Curtea a introdus ideea de impreviziune. Aceasta prevede că trebuie acceptate pentru darea în plată acele dosare în cazul cărora, din cauza unor evenimente excepţionale, debitorul nu mai poate achita ratele. În precizări, Curtea explică ce înţelege prin acest concept: „Impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului”.

Vechiul şi noul Cod Fiscal

Problema care apare, însă, odată cu introducerea criteriului impreviziunii, este că acesta e definit clar şi apare ca instituţie doar în noul Cod Fiscal, cel din 2011, intrat în vigoare prin asumare de răspundere, în 2009. Or, contractele de credit din perioada 2007 – 2009 nu intră sub incidenţa acestui Cod, ci a vechiului Cod Civil, din 1864, în care nu era clar definit conceptul de impreviziune. Aici, Curtea Constituţională a venit cu explicaţii.

Astfel, CCR a anunţat în explicaţiile suplimentare că, în motivarea finală ce o va publica în Monitorul Oficial, va defini cadrul general de interpretare a impreviziunii pentru contractele din 2007 – 2009. „Instanţele judecătoreşti vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 şi cu precizările aduse de Curtea Constituţională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I”, scrie Curtea.

Curtea lasă însă la latitudinea instanţelor judecătoreşti libertatea de a stabili, pentru fiecare dosar de credit în parte (indiferent de perioada în care a fost acordat), criteriile concrete pe baza cărora stabilesc dacă a fost sau nu vorba de impreviziune. Cum ar putea analiza judecătorii? Potrivit informaţiilor furnizate pentru „Adevărul” de avocatul Alexandru Şeulean, instanţa ar putea considera că o creştere de dobândă, o creştere de curs valutar sau apariţia unei noi taxe etc., care care nu mai permit clientului să achite creditul, pot avea caracter de impreviziune. Dacă astfel de evenimente au condus debitorul în imposibilitatea de a mai achita creditul, instanţa poate obliga banca să accepte darea în plată.

Instanţa poate cere modificarea condiţiilor de creditare

Pe lângă impreviziune, CCR vine, în precizările recente, şi cu o altă noutate importantă. Astfel, Curtea precizează că, după verificarea dosarelor de credit, instanţa poate aproba darea în plată sau să ceară modificarea condiţiilor de credit. În comunicatul Curţii se menţionează că instanţa poate cere „ fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor”.

Decizia Curţii nu este retroactivă

Până la finele lunii octombrie, peste 1.000 de dosare de dare în plată au fost deja acceptate de bănci, deoarece acestea respectau cele patru criterii minimale incluse în lege. Cele mai importante criterii prevăd că trebuie să existe contractul de credit şi că valoarea acestuia nu trebuie să depăşească 250.000 de euro. Dosarele în cauză nici nu au ajuns în instanţă, deoarece nu au fost contestate de bancă. Posibilitatea ca banca şi debitorul să se înţeleagă în privinţa dării în plată, ocolind instanţa, se pare că va exista şi de acum încolo. 

În motivare, Curtea spune că decizia finală, odată publicată în Monitorul Oficial, este valabilă doar pentru cazurile de dare în plată ce vor apărea ulterior publicării motivării CCR în Monitorul Oficial. Astfel, Curtea reaminteşte prevederile art.147 alin.(4) din Constituţia României, potrivit cărora „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.” 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite