Ce impact vor avea asupra economiei româneşti sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană şi SUA
0Analiştii economici consultaţi de „Adevărul“ se aşteaptă ca economia românească să fie afectată indirect de efectele pe care le va avea pachetul de sancţiuni economice impuse Rusiei de către Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Alimentarea cu gaze, scăderea investiţiilor şi deteriorarea schimburilor comerciale sunt principalele riscuri pentru România.
Daniel Dăianu, profesor de economie şi fost ministru al Finanţelor, crede că economia europeană, implicit cea românească, vor avea de suferit dacă Rusia va adopta, ca reacţie, sancţiuni pentru Uniunea Europeană. „Dacă Rusia va reacţiona, măsurile impuse vor avea impact şi asupra economiei României, care e parte a spaţiului european. România este o ţară de frontieră, la fel ca Polonia şi Ţările Baltice. Aceste ţări de graniţă îşi văd acum economiile în pericol“, a declarat Dăianu.
El atrage atenţia că o problemă pentru Uniunea Europeană, implicit pentru România, este că nu există aranjamente de securitate clar definite, iar statele puternice din blocul comunitar şi Statele Unite ale Americii trebuie să aducă Rusia la „o conferinţă de pace“, pentru a se stabili clar ce îi este şi ce nu îi este permis.
„Important este să se limiteze stricăciunile economice în UE pentru că noi, România, depindem de spaţiul comunitar în ceea ce priveşte comerţul exterior şi în multe alte privinţe. Este vorba de un risc geopolitic care te obligă să-ţi regândeşti strategia, te obligă să cheltui mai mult pentru apărare, pentru infrastructură, risc care ar putea determina o scădere a investiţiilor străine“, a mai spus Dăianu (foto dreapta).
Profesorul de economie Mircea Coşea spune că sancţiunile impuse Rusiei nu vor avea impact direct asupra economiei româneşti pentru că ele vizează oligarhi ruşi şi instituţii financiare care nu sunt prezente în ţara noastră. Însă, ar putea efecte negative.
„România trebuie să accepte aceste sancţiuni, dar şi consecinţele lor. Cele mai puternice efecte vor fi cele de imagine, întrucât România este o ţară de graniţă, ne pierdem din atractivitate pentru investitori, ei se vor gândi de două ori înainte de a alege să investească la noi. Este de aşteptat şi o anumită cădere a euro, iar Banca Naţională trebui să aibă grijă să nu se aprecieze leul foarte mult şi să fie afectate exporturile“, a explicat Coşea, pentru „Adevărul“.
El spune că România ar putea beneficia de această situaţie şi să devină cel mai mare exportator de cereale la Marea Neagră. „Ucraina era un mare exportator de cereale, însă acum sunt blocate exporturile prin Portul Odesaa. Există posibilitatea ca România să devină mare exportator de cereale la Marea Neagră, să profite de producţia bună, dar această strategie trebuie pregătită din timp“, a spus Coşea (foto dreapta).
Profesorul de economie atrage atenţia că aprovizionarea cu gaze a României este încă o problemă nerezolvată, iar Guvernul trebuie să aibă un plan pentru ca industria să nu fie afectată, să se ajungă în situaţia de a fi închise fabrici şi să se piardă locuri de muncă.
Trezoreria americană a anunţat că Statele Unite au adoptat marţi noi sancţiuni financiare împotriva Rusiei pentru rolul ei în criza din Ucraina, plasând pe lista neagră americană trei bănci ruseşti.
Astfel, Statele Unite le interzic americanilor să efectueze anumite tranzacţii cu VTB, a doua bancă din Rusia, cu Banca Moscovei, care este una dintre filialele sale, şi cu Banca Agricolă rusească, principalul creditor al agriculturii Rusiei.
Sancţiunile americane vizează, de asemenea, un grup de şantiere navale care se ocupă de construcţia de submarine şi tancuri petroliere.
La rândul ei, Uniunea Europeană a adoptat marţi, pentru prima dată, o importantă serie de sancţiuni economice contra Rusiei, pentru a-l constrânge pe preşedintele Vladimir Putin să nu mai susţină acţiunile destabilizatoare din Ucraina.
Sancţiunile vizează blocarea accesului la pieţele financiare europene, interzicerea vânzărilor de armament, comerţul cu tehnologii sensibile şi cu bunuri de uz militar şi civil. În plus, Bruxellesul a decis blocarea activelor a patru oameni de afaceri ruşi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, acuzaţi că beneficiază de anexarea Crimeei.
În opinia lui Obama, faptul că europenii, care au legături strânse cu Rusia, au adoptat aceste măsuri demonstrează că "răbdarea Europei faţă de preşedintele Putin, ale cărui cuvinte nu sunt urmate de fapte, scade".
Sursa: telegraph.co.uk
Sursa: cnn.com