Câţi bani pot economisi românii care aleg să profite de valul de bonificaţii de la Fisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ghişeu fisc foto adevarul

Ministerul Finanţelor a majorat numărul bonificaţiilor acordate contribuabililor care-şi achită la timp sau mai devreme taxele către stat, cel mai scurt termen fiind data de 15 decembrie.

Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%, în funcţie de categoria în care se încadrează.

Astfel, persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până la 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificaţie de 5% din totalul sumei datorate. 

De asemenea, contribuabilii care vor alege să-şi achite obligaţiile fiscale până la 15 martie 2019, reducerea este de doar 5% din suma totală datorată, dacă Declaraţia unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

„Este important de ştiut că Declaraţia Unică trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică”, a informat Ministerul Finanţelor.

Declaraţia Unică poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

Reduceri de 5 – 10% şi pentru achitarea sumelor cuprinse în decizile de impunere

Totodată, persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenţi, au ca termen de plată data de 30 iunie 2019  şi  vor beneficia de o bonificaţie de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 15 decembrie 2018. 

Contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenţi, la începutul anului 2019, au acelaşi termen de plată – 30 iunie 2019 – şi vor beneficia de bonificaţia de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 31 martie 2019.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite