Câciu, despre faptul că distribuitorii nu au primit încă banii din compensări: Deconturile nu se depun la Finanţe. Ce a ţinut de ministrul Finanţelor am făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a transmis, joi, că responsabil pentru faptul că distribuitorii de energie nu au primit încă niciun ban din compensări, aşa cum prevede legea, este ministrul Energiei, Virgl Popescu.

În cadrul unei întâlniri cu presa, Adrian Câciu a fost întrebat de ce distribuitorii de energie nu au primit încă niciun ban după plafonarea preţurilor, acesta precizând. „Distribuitorii de energie, nu de la Finanţe trebuie să primească, o să vedem ce face Ministerul Energiei cu tot lanţul industriei energetice. Deconturile nu se depun la Finanţe, întrebaţi-l pe domnul Popescu”, a spus Adrian Câciu. 

Acesta a precizat că ministrul Energiei, Virgil Popescu, trebuie să spună de ce nu a făcut aceste deconturi.

„Ne preocupă să salvăm oamenii şi economia. Am prins în buget, în bugetele Ministerului Energiei şi Ministerului Munci, bani pentru compensarea în sensul de decontare a facturilor furnizorilor. Până acum nu s-a decontat un leu. Nu întrebaţi Ministerul Finanţelor de ce  Ministerul Energiei nu a făcut aceste deconturi. Eu pot să mă informez şi data viitoare să vă spun, dar este la Ministerul Energiei această problemă. Ce a ţinut de ministrul Finanţelor sau de Parlament, de politica fiscal-bugetară, să avem aceşti bani, să facem rost de aceste venituri pentru a putea bune bani în buget, am făcut. Banii sunt acolo” a mai completat Câciu.

În urmă cu câteva zile, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), preciza, în cadrul unei conferinţe, că furnizorii de energie nu au primit până acum niciun ban de la stat pentru compensarea facturilor.

„Până în momentul de faţă nu s-a făcut nicio plată către furnizori, iar această schemă de la 1 noiembrie este finanţată în totalitate de furnizori", a arătat Dărăban, în conferinţa „Criza energetică - soluţii la problemele momentului", organizată de DC News.

Aceasta a susţinut că întârzierea decontării va crea o presiune mare pe cash-flow-ul companiilor de furnizare.

Întrebat, în aceeaşi conferinţă, de ce statul nu a decontat banii către furnizori la timp, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce facturile vor fi întocmite conform legii.

„Avem banii în buget. Pe măsură ce solicitările de plată vor veni... Nimeni nu-şi doreşte să blocheze sistemul energetic naţional şi partea de furnizare, dar ne dorim de partea cealaltă a mesei, a furnizorilor, să întocmească facturile corespunzător, în aşa fel încât să existe şi confortul din partea salariaţilor Ministerului Energiei că certifică nişte plăţi în baza unor facturi emise corect. Îi asigur pe toţi furnizorii că nu vor avea restanţe la plată pe situaţiile de plată care sunt întocmite conform legii", a subliniat Popescu.

Citeşte şi: Ministrul Finanţelor: Dobânzile, în acest moment, sunt stabile. Nu există riscul ca România să apeleze la sprijinul FMI

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite