ANAF a descoperit în inspecţiile fiscale din 2015 o evaziune de 4 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele ANAF au scos la iveală venituri nedeclarate de agenţii economici, de peste 4 miliarde de euro
Controalele ANAF au scos la iveală venituri nedeclarate de agenţii economici, de peste 4 miliarde de euro

În anul 2015, Inspecţia Fiscală din ANAF a identificat în urma controalelor efectuate obligaţii fiscale nedeclarate de către agenţii economici de peste 4 miliarde de euro.

În urma controalelor au fost dispuse măsurile legale prevăzute de lege pentru recuperarea şi plata acestora la bugetul general consolidat al statului, arată ANAF într-un comunicat de presă.

În anul 2015, urmare a acţiunilor întreprinse de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi de creştere a gradului de conformare a contribuabililor în ceea ce priveşte declararea şi plata obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat al statului, Inspecţia Fiscală din ANAF a înregistrat cele mai importante rezultate de la înfiinţarea agenţiei.

Astfel, diferenţe suplimentare de obligaţii fiscale, în 2015, au fost de circa 18,8 miliarde lei, în creştere cu 34,7% faţă de anul 2014.

Tot anul trecut, valoarea prejudiciilor cuprinse în sesizările penale a fost de 11,2 miliarde lei, în creştere cu circa 22,1% faţă de anul 2014, mai arată ANAF.

Tot în urma controalelor, valoarea măsurilor asigurătorii instituite în 2015 s-a ridicat la 4,9 miliarde lei, în creştere cu cca 34,7% faţă de anul precedent. Diminuarea pierderii fiscale a fost apreciată anul trecut la circa 2,7 miliarde lei, în creştere cu 71,1% faţă de anul 2014.

Inspecţia Fiscală reprezintă principala structură de control din cadrul ANAF abilitată, potrivit legii, să efectueze atât acte de constatare cât şi de impunere la plata obligaţiilor fiscale prin inspecţiile fiscale realizate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite