Adevărata loterie fiscală. Ce documente ar trebui să participe la extrageri pentru a combate mai eficient marea evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mărfurile din camioane trebuie însoţite de un set de documente care dovedesc că nu are loc o evaziune
Mărfurile din camioane trebuie însoţite de un set de documente care dovedesc că nu are loc o evaziune

Ministerul Finanţelor şi ANAF organizează, în acest an, Loteria Bonurilor Fiscale, dublată de o înăsprire a sancţiunilor (şi controalelor) antifraudă, în speranţa reducerii evaziunii fiscale. Altele sunt însă documentele care, dacă nu ar lipsi, evaziunea ar fi cu adevărat decimată. „Adevărul“ vă prezintă câteva exemple cu astfel de documente ce ar putea face chiar obiectul unor loterii fiscale.

Ştim că bonul fiscal este reprezentantul micii antievaziuni.

Comerciantul emite, iar cumpărătorul primeşte bon fiscal, şi acest comportament, dacă l-ar avea cu toţii, ar duce la eradicarea evaziunii mici.

Dar care sunt documentele ce ar atesta marea antievaziune?

Câteva din acestea ar fi Avizul de însoţire a mărfii, Certificatul de conformitate, Nota de comandă, Factura autentică sau Declaraţia 394.

La o verificare mai atentă, partenerii marilor tranzacţii trebuie să prezinte Fiscului şi actele prevăzute mai sus.

Cum lucrează marea evaziune

- Pe piaţă apare marfă de la un furnizor nefiscalizat, care nu există decât în acte (factura este emisă de o firmă fantomă);
- În baza facturii, beneficiarul solicită rambursare de TVA;
- Pe lângă banii din marfa vândută la negru, nefiscalizată, comerciantul evazionist poate obţine şi 24% din valoarea acesteia, odată cu rambursarea de TVA.

Pentru a combate acest fenomen, Fiscul vine în control încrucişat (adică şi la comerciant, şi la furnizor, simultan) şi cere, pe lângă factura respectivă, Avizul de însoţire a mărfii, Certificatul de conformitate, Nota de comandă în baza căreia s-a emis factura, Declaraţia 394 etc. – documente care trebuie să ateste realitatea fiecărei tranzacţii în parte.

De multe ori, însă, controlorii fiscali „uită“ să ceară aceste documente însoţitoare, semnează că a avut loc controlul încrucişat şi evaziunea merge mai departe.

De aici rezultă şi cum ar merge antievaziunea dacă s-ar organiza loterii pentru fiecare din aceste documente.

Loteria Avizelor de Însoţire a Mărfii

Un TIR trece pe sub nasul controlorilor de stat plin cu legume şi fructe, fără a avea – în bordul şoferului – şi un document numit „aviz de însoţire a mărfii“.

Are doar o factură şi chiar o chitanţă ca „dovezi“ ale tranzacţiei ce face obiectul transportului, dar astfel de documente pot fi obţinute oricând (gata ştampilate) de pe piaţa neagră. Evaziunea merge înainte.

Dacă fiecare TIR ar fi însoţit şi de avizul respectiv, evaziunea nu ar fi posibilă, pentru că un astfel de document este emis doar de un furnizor real (nu de unul fictiv), la plecarea din locul încărcării camionului.

Pentru a încuraja utilizarea acestui tip de document, statul ar putea organiza Loteria Avizelor de Însoţire a Mărfii.

Loteria Certificatelor de Conformitate

Un alt document care poate fi emis doar de o fabrică existentă fizic (nu de o firmă fantomă) este „certificatul de conformitate“.

Este certificată cu acest document atât calitatea mărfii livrate, cât şi conformitatea cu standardele de producţie, ca o garanţie că, spre exemplu, lampa de birou nu se va arde la voltajul prevăzut în prospect, iar fişa/mufa de alimentare se va potrivi perfect în sursa de energie.

Lipsa certificatului de conformitate poate însemna că marfa este furată, că a fost produsă clandestin şi că, în orice caz, nu este fiscalizată. Evaziunea, din nou, merge înainte – de data aceasta, şi cu mărfuri posibil neconforme, contrafăcute, poate chiar periculoase pentru utilizatori.

Pentru a încuraja utilizarea acestui tip de document, statul ar putea organiza Loteria Certificatelor de Conformitate.

Loteria Notelor de Comandă

Nota de comandă circulă invers, de la cumpărător la furnizor, şi face dovada că atât cumpărătorul, cât şi furnizorul, sunt agenţi economici reali, nu fantome.

Nici producătorul (furnizorul) nu lucrează fără a avea baza unei comenzi, dar nici comerciantul (beneficiarul) nu primeşte mărfuri fără să le fi comandat.

Împotriva acestei logici comerciale merg firmele fantomă, care au marfă neînsoţită de o notă de comandă. Marfa respectivă nu este fiscalizată şi evaziunea merge mai departe.

Pentru a încuraja utilizarea acestui tip de document, statul ar putea organiza Loteria Notelor de Comandă.

Loteria Facturilor

„Marfă fără factură egal evaziune“. Pe acest principiu, evazioniţtii au inventat facturile false, emise de furnizori care dispar la puţin timp după tipărire, creînd astfel aparenţa unei conformări fiscale.

Dar, mai ales, pe baza unei facturi false (şi cu ceva ajutor/indulgenţă de la organele corupte) poţi obţine chiar rambursarea de TVA, adică bani pe care de fapt nu i-ai plătit. Aici, la rambursarea de TVA pe facturi false, se găseşte epicentrul evaziunii.

Pentru a încuraja utilizarea de documente autentice, statul ar putea organiza Loteria Facturilor.

Va avea cineva curajul să se prezinte cu o factură câştigătoare, dacă aceasta este falsă?

Loteria Formularelor 394

Declaraţia (formularul) 394 este documentul pe care firmele plătitoare de TVA îl depun la Fisc pentru a-şi raporta operaţiunile taxabile şi facturate într-o anumită perioadă (lună, trimestru etc.).

Este evident, astfel, că o firmă fantomă sau una care vrea să ocolească Fiscul riscă enorm, nedepunând Declaraţia 394. (Şi totuşi, aşa se întâmplă în multe cazuri, dar nu despre asta vorbim aici.)

Pentru a încuraja utilizarea acestui tip de document, statul ar putea organiza Loteria Formularelor 394.

Prin extensie, pentru a încuraja utilizarea tuturor tipurilor de formulare, statul ar putea organiza loterii specifice fiecărui document fiscal în parte.

Evaziunea s-ar opri sau, cel puţin, ar avea dimensiuni semnificativ mai mici, iar în buget ar ajunge fonduri mult mai consistente, proporţional cu sumele (şi mărfurile) care circulă acum prin economie fără a fi însoţite de aceste formulare.

Desigur, această formă de încurajare a utilizării de documente ar trebui – la fel ca în cazul Loteriei Bonurilor Fiscale – dublată şi de o înăsprire a sancţiunilor (şi controalelor) antifraudă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite