Acord provizoriu al OMC pentru extinderea unui moratoriu privind taxele vamale asupra transferurilor electronice de date
0Membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) au ajuns joi la un acord provizoriu pentru a prelungi un moratoriu privind aplicarea taxelor pentru transferurile electronice de date până la următoarea reuniune ministerială, care ar urma să aibă loc în 2023, au declarat pentru Reuters două surse comerciale implicate în discuţii, transmite Reuters.
Perspectiva încetării moratoriului, care scuteşte fluxurile de date de la tarifele transfrontaliere din 1998, a stârnit îngrijorări majore în rândul companiilor.
Susţinute de ţări mari precum Statele Unite, Regatul Unit şi Uniunea Europeană, acestea au susţinut că lăsarea moratoriului să expire ar submina o redresare globală deja ameninţată de creşterea preţurilor.
”Suntem de acord să menţinem practica actuală de a nu impune taxe vamale pentru transmisiile electronice până la MC13, care ar trebui să aibă loc în mod obişnuit până la 31 decembrie 2023”, se arată în acord, cu referire la următoarea conferinţă ministerială. Acesta a precizat că moratoriul va expira în martie 2024, în cazul în care următoarea conferinţă ar fi amânată. Acordul provizoriu a fost încheiat într-o sală de negocieri a sediului OMC din Geneva, între un grup de membri majori şi încă mai trebuie susţinut de cei 164 de membri ai organizaţiei.
India, Indonezia, Sri Lanka, Pakistan şi Africa de Sud au ameninţat mai devreme, pe parcursul conferinţei de cinci zile, că vor bloca o prelungire a moratoriului. Participanţii încearcă să ajungă şi la acorduri privind pescuitul, vaccinurile şi securitatea alimentară. Nu este imediat clar ce i-ar fi putut face să se răzgândească.