De ce ne sparge criblura parbrizele. Drulă: Nu sunt bani pentru soluţii mai moderne şi civilizate. Felul cum se face acest tratament este dezastruos
0Criblura, adică piatra dură, spartă mărunt, folosită la lucrările de asfaltare, este una din problemele şoferilor. Şi deşi şefii de drumuri spun că de vină pentru apariţia ei este viteza, problemele vin de la lipsa de bani pentru soluţii mai moderne şi din nerespectarea normelor din domeniu, susţine deputatul USR Cătălin Drulă.
„În primul rând, la soluţia tratamentului simplu cu criblură s-a ajuns pentru că PSD a tăiat drastic bugetul pentru întreţinerea drumurilor anul acesta. Nu sunt bani pentru soluţii mai moderne şi civilizate (precum refacerea stratului de uzură). În al doilea rând, felul cum se face acest tratament este dezastruos, nu se respectă normele din domeniu, iar compania de drumuri CNAIR asistă pasiv şi noi ne ciobim vopseaua de pe maşini şi parbrizele”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui, există un caiet de sarcini care prevede exact cum se execută această operaţiune, care poate fi consultat aici. „Se prevede exact acolo ce caracteristici trebuie să aibă şi criblura şi acea emulsie care se aşterne pe drum. Ce dozaje sunt necesare şi cum se compactează. Ce verificări de calitate trebuie făcute. Că materialul excedentar (adică pietricelele care sparg parbrize) nu trebuie să depăşească 1% şi că trebuie periat şi aspirat în maxim 24 de ore de la aplicare!”, explică deputatul USR.
El se întreabă, însă, dacă se respectă ceva din toate acestea, dacă s-au făcut verificările cerute de caietul de sarcini de către cei de la drumuri şi dacă au dispus şefii de la drumuri sistarea operaţiunilor pentru că erau neconforme.
Drulă mai afirmă că a trimis o solicitare către CNAIR în care cere lămuriri despre aceste aspecte şi altele pentru drumul DN67 Tg. Jiu-Horezu şi pentru DN6 Timişoara-Lugoj, a cărui stare a fost reclamată de Radu Miruţă de la USR Gorj. El susţine că firmele ce se ocupă de acest drum sunt SONDRIO IMPEX SRL din Craiova pentru DN67, firma a primit contracte subsecvente în valoare de 2,5 milioane lei anul acesta pentru aceste tratamente. La Timişoara, firma este AXELA CONSTRUCŢII SRL care a primit contracte anul acesta în valoare de 4,2 milioane lei.
Şoferii pot merge în instanţă
Drulă le reaminteşte şoferilor şi că se pot îndrepta în instanţă către administratorul drumului (în speţă, CNAIR pentru drumurile naţionale) pentru recuperarea pagubelor suferite din cauza criblurii.
El mai arată că, între timp, a cerut preşedintelui şi colegilor din Comisia pentru Transporturi ca la prima şedinţă să convoace CNAIR-ul pentru a da explicaţii pentru situaţia tratamentelor cu criblură din vara aceasta. „Am solicitat directorului general CNAIR să demareze de urgenţă controale privind execuţia acestor tratamente şi să dispună sistarea lor acolo unde se execută în mod neconform”, declară el.