Tranzacţie-record pe piaţa mall-urilor: Shopping City Sibiu s-a vândut pentru 100 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

JLL şi Argo Group anunţă, într-un comunicat, vânzarea parcului de retail Shopping City Sibiu (79.100 mp închiriabili) către NEPI, tranzacţia în valoare de 100 de milioane de euro fiind cea mai mare încheiată pe piaţa românească în acest an.

Prima fază a Shopping City Sibiu a fost deschisă în noiembrie 2006, ulterior proiectul devenind unul dintre cele mai mari parcuri de retail din România.

Parcul are ca principali chiriaşi hipermarketurile Carrefour şi Auchan, şi include de asemenea numeroase branduri internationale de retail, precum Adidas, Altex, Benvenuti, H&M, KFC, Jysk, Lems, Leroy Merlin, Mobexpert, Nobila Casa şi Rovere Mobili.

„ARGO Group continuă să-şi restructureze portofoliul pe care îl deţine în România cu scopul de a optimiza investiţiile realizate în piaţa comercială din Europa Centrală şi de Est“, a declarat Dennis Selinas, CEO ARGO Group.

Investitorii, din nou interesaţi de provincie

Andrei Văcaru, Associate Director, Capital Markets JLL Romania, a declarat:
„Aceasta este cea mai mare tranzacţie cu o singură proprietate din afara Bucureştiului de după criza economică. Investitorii au devenit din nou interesaţi de piaţa imobiliară din afara Bucureştiului, după o lungă perioadă de timp în care Capitala a fost principal lor ţintă. Dimensiunea şi fundamentele proprietăţii au atras nu doar cumpărătorul, dar şi alţi investitori în Sibiu“.

„Vânzarea Shopping City Sibiu are toate şansele să fie cea mai importantă tranzacţie semnată în acest an în România. Echipa noastră a acordat suport clientului nostru într-un proces de 12 luni şi suntem încântaţi că aceasta a fost încheiat în interesul tuturor părţilor“, a afirmat Silviana Badea, National Director, Head of Capital Markets JLL Romania.

JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar.

Argo GROUP este o companie de investiţii prezentă în principal pe piaţa comercială din Europa de Est, unde deţine proiecte cumulând peste 340.000 de metri pătraţi.

În afară de Shopping City Sibiu, portofoliul Argo în România include Shopping City Suceava, Era Shopping Park Oradea şi Era Shopping Park Iaşi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite