Cum încearcă Germania să favorizeze Gazprom astfel încât să nu respecte legislaţia europeană în materie de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Dmitri Medvedev, pe atunci preşedinte al Rusiei, inaugurând Nord Stream în 2011
Cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Dmitri Medvedev, pe atunci preşedinte al Rusiei, inaugurând Nord Stream în 2011

Germania încearcă să impună Gazprom ca singur utilizator al gazoductului OPAL, care traverseazeză ţara de la nord la sud, de la Marea Baltică spre Cehia, pe langă graniţa cu Polonia, forţând exceptarea grupului de la respectarea legislaţiei comunitare în materie de energie.

Ministerul German al Economiei insistă în acordarea accesului pentru 100% din capacitatea gazoductului din cauza posibilei întreruperi a tranzitului de gaze naturale via Ucraina.

Gazprom a cerut Comisiei Europene la finele lui 2013 excluderea gazoductului OPAL de la aplicarea Pachetului III Energie. Legislaţia prevedere ca Gazprom să rezerve maxim 50% capacitatea de transport a conductei, iar pentru restul să acorde altor companii. Regulile au fost create tocmai ca nu cumva vreun grup să ajungă să domine infrastructura de gaze. Gazprom a obţinut deja acordul autorităţilor de la Berlin, astfel că acum singura barieră o constituie Comisia Europeană.

Numai că aceasta se opune planurilor ruso-germane şi a amânat din nou luarea unei decizii. „Cred că aceasta nu este ultima întârziere“, a declarat Alexander Novak, ministrul rus al Energiei, citat de către Itar-Tass.

Cererea trebuia să fie luată în considerare în data de 15 septembrie, apoi termenul-limită a fost mutat pe 31 octombrie. Comisia Europeană a amânat continuu o decizie încă din 10 martie.

Poziţie mai bună pentru Ucraina

O sursă din domeniul diplomaţiei spunea săptămâna trecută că decizia CE de a amâna un verdict clar în privinţa OPAL poate fi explicată prin nerezolvarea conflictelor dintre Rusia şi Ucraina. „În acest fel, Comisia Europeană încearcă să asigure poziţii acceptabile pentru Kiev în discuţiile cu Gazprom, pe baza faptului că monopolul rus are interes în a menţine operaţional tranzitul prin Ucraina“, potrivit diplomatului.

Un eşec în negocierile dintre Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană în privinţa unui nou contract de gaze va creşte considerabil riscul ca livrările să fie total întrerupte de către Gazprom, dacă Naftogaz va prelua din gazele destinate Europei. Astfel, ar creşte şansele ca Executivul comunitar să permită Gazprom să fie singurul contractor prin OPAL „pentru o perioadă limitată“, potrivit sursei diplomatice.

O astfel de excepţie ar putea fi pe şase luni, ca să acopere necesităţile de bază ale Europei în privinţa alimentării cu gaze pe timp de iarnă. Concomitent, o acceptare a folosirii numai de către Gazprom a acestui gazoduct, ar scădea şi mai mult puterea de negociere a Ucrainei. Gazprom a oprit din iunie furnizarea de gaze către Kiev, din cauza datoriilor acumulate de peste 5 miliarde de dolari. După răsturnarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi instaurarea unui regim pro-european, Gazprom aproape a dublat preţul gazelor pentru Ucraina. Concomitent, Rusia a anexat Crimeea şi a sprijinit cu arme insurgenţii proruşi din Doneţk.

image

 

Nord Stream, afacere ruso-germană

OPAL este conectat direct la gazoductul Nord Stream, care traversează Marea Baltică din Rusia până în Germania şi care ocoleşte Ucraina. 

Nord Stream a fost realizat de către Gazprom împreună cu parteneri germani şi a fost inaugurat în 2011, ulterior alăturându-se şi alte companii. În acest moment, acţionariatul Nord Stream este format din Gazprom (51%), E.ON şi Wintershall – subsidiară a BASF, (câte 15,5%), Gasunie şi GdF SUEZ (câte 9%).

Nord Stream are o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi de gaze anual.

Tranzacţia Gazprom-BASF

Recent, Gazprom tocmai ce a preluat traderul de gaze Wingas în cadrul unui schimb de active cu nemţii de la BASF. Însă nu activitatea de vânzare a gazelor este importantă, de;i Wingas a comercializat anul trecut 44,3 de miliarde de metri cubi de gaze ]n Vestul Europei, cât faptul că Gazprom a reuşit, astfel, să pună mâna pe depozitele de gaze ale Wingas, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi de gaze – adică o parte foarte mare din consumul anual de 60 de miliarde de metri cubi al Germaniei.

BASF este, printr-o altă subsidiară - Wintershall – şi acţionar la South Stream, cu un procent 15%. Gazprom are 50%, iar restul partenerilor sunt italienii de la Eni (20%) şi francezii de la EdF (15%).

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite