Bulgaria începe să închidă hoteluri de pe litoral. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria a început să închidă hoteluri din una dintre cele mai cunoscute staţiuni de pe litoral, acţiunea fiind derulată în mai multe etape, scrie publicaţia online Duma.

În staţiunea Albena din Bulgaria a început închiderea treptată a hotelurilor, au declarat autorităţile bulgare, motivul fiind numărul tot mai scăzut de turişti, după ce zborurile charter au fost suspendate şi Germania a declarat coasta de nord a Mării Negre bulgare ca fiind o destinaţie periculoasă.

“Situaţia epidemiologică din complexul turistic este calmă, până în prezent nu există date privind turiştii infectaţi. Săptămâna trecută, complexul Albena a avut peste 8.000 de turişti, săptămâna aceasta sunt deja în jur de 6.500”, a declarat Hristo Penev, managerul complexului Albena, citat de Duma.

Potrivit lui Penev, până în prezent au existat date despre persoanele de contact ale celor infectaţi din rândul personalului, pentru că acestea şi-au suspendat obligaţiile de serviciu, dar nu a fost înregistrat niciun caz pozitiv la turişti.

Presa bulgară scrie că ministrului turismului, Mariana Nikolova, s-ar fi întâlnit cu reprezentanţii touroperatorilor germani,cu care a discutat deschis posibilitatea manipulării informaţiilor despre cazurile COVID-19, deoarece datele oficiale legate de pandemie i-au făcut pe turiştii germani să renunţe la vacanţe. 

Motivul este avertizarea autorităţilor germane de a nu călători în zonele Blagoevgrad, Dobrici şi Varna, precum şi introducerea testelor obligatorii pentru cei care sosesc de acolo din cauza cazurilor tot mai numeroase de infectare. 

Anterior, televiziunea germană a difuzat un reportaj de la Nisipurile de Aur, care arată cum măsurile antiepidemice nu sunt respectate pe scară largă noaptea în baruri şi în alte locuri pentru divertisment în grup.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite