Banca Angliei a găsit vinovaţii: salariile nu cresc inclusiv din cauza imigranţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterile salariale din Marea Britanie se menţin la niveluri scăzute, iar una dintre cauzele acestei situaţii o reprezintă angajaţii străini, a afirmat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei.

„Salariile au crescut cu circa 2% la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut - cu mai puţin de jumătate din media creşterilor salariale anterioară crizei financiare -, iar riscul principal constă în menţinerea tendinţei de scădere a ritmului majorărilor salariale“, a explicat Mark Carney, citat de ziarul The Guardian.

În perioada ianuarie - martie 2015, salariile britanice au crescut cu 2,2% comparativ cu primul trimestru al anului 2014.

Mark Carney a enumerat îmbătrânirea angajaţilor (şi scăderea randamentului) şi influxul de forţă de muncă din străinătate printre cauzele care au obstrucţionat creşterile salariale.

Banca Angliei a redus estimările privind creşterea economică a Marii Britanii pe următorii trei ani, sugerând că va începe să crească rata dobânzii de referinţă abia peste aproximativ un an. 

Potrivit băncii centrale, economia Marii Britanii va avea anul acesta o creştere de 2,5 %, faţă de proiecţia de 2,9 % făcută în februarie.

În anul 2014, Marea Britanie a avut cea mai rapidă creştere economică dintre ţările avansate, recuperând terenul pierdut în timpul crizei economice, dar ritmul economiei a început să scadă anul acesta.

Banca Angliei a explicat estimarea prin faptul că rata dobânzilor probabil va creşte într-un ritm mai accelerat decât profiturile pieţelor financiare. În plus, valoarea lirei sterline a crescut, iar perspectivele în sectorul construţiei de locuinţe şi productivităţii sunt în scădere.

Marea Britanie a încercat în ultimii ani de mai multe ori să limiteze dreptul la libera circulaţie din Uniunea Europeană, iar după câştigarea alegerilor premierul David Cameron a anunţat că vrea să realizeze un referendum privind ieşirea din UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite