VIDEO DOCUMENT Tot ce trebuie să ştiţi despre Formularul 600 şi plata contribuţiilor sociale

VIDEO DOCUMENT Tot ce trebuie să ştiţi despre Formularul
600 şi plata contribuţiilor sociale

Depunerea Formularului 600 pentru plata asigurărilor sociale din anul 2018 datorate de persoane fizice are termen maxim data de 31 ianuarie 2018. Consultanţii fiscali Adrian Benţa şi Cornel Grama explică în detaliu situaţiile în care românii trebuie să depună declaraţia, modul de depunere şi exemple de calcule.

Ştiri pe aceeaşi temă

Formularul este ataşat în articol şi poate fi descărcat de aici. În plus găsiţi la finalul articolului şi un video cu explicaţii suplimentare, realizat de expertul contabil Luiza Daneliuc, de la Smart Tax Advisors. 

Prin OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, în afara transferului asigurărilor sociale de la angajator la salariat au fost aduse modificări structurale şi la modul în care se datorează şi plătesc asigurările sociale de persoanele fizice ce realizează venituri extra salariale. Până la 31 ianuarie, circa 210.000 de români trebuie să depună Formularul 600, pentru a declara dacă şi ce venituri din activităţi independente obţin.

Ce spune ANAF despre formular:

Declaraţie privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (OPANAF 4140/2017). Se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţie de asigurări sociale şi/sau contribuţie de asigurări sociale de sănătate.

Declaraţia se poate depune direct la registratura organului fiscal, prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii, până la data de 31 ianuarie inclusiv sau în termen de 30 de zile în cazul celor care încep o activitate în cursul anului.

Informaţiile colectate sunt utilizate în procesul stabilirii şi administrării contribuţiilor de asigurări sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice.

Ce spun consultanţii fiscali

„Această informare se adresează acelor persoane fizice rezidente în România ce au realizat în anul 2017 venituri extra salariale, vor realiza în anul 2018 venituri extra salariale, chiar dacă au şi calitatea de salariat. Calitatea de salariat nu are relevanţă faţă de obligaţia plăţii asigurărilor sociale pentru venituri extra salariale”, explică cei doi consultanţi fiscali.

Dacă o persoană fizică rezidentă în România a realizat în anul 2017 venituri extra salariale mai mari de 12 salarii minime – 22.800 lei (12 luni X 1.900 lei salariul minim), această persoană fizică are obligaţia să depună la autoritatea fiscală Formularul 600, declaraţia privind luarea în evidenţă ca plătitor de asigurări sociale în anul 2018, persoana fizică având calitatea de asigurat la sistemul public de sănătate sau ,după caz, la sistemul public de pensii.

Veniturile extra salariale la care se face referire sunt următoarele: 
- venituri din activităţi independente, unde regăsim în principal veniturile din practicarea unei profesii libere sau a unei meserii, venituri din activităţi de comerţ sau prestări de servicii, venituri din drepturi de proprietate intelectuală/drepturi de autor (art. 68 – 70 din Codul fiscal);
- venitul din investiţii, unde regăsim în principal venituri din dividende, venituri din dobânzi, venituri din tranzacţii cu părţi sociale şi acţiuni, venituri din lichidarea unei persoane juridice (art. 94 – 97 din Codul fiscal);
- venituri din cedarea folosinţei bunurilor – chirii, arendă (art. 84 – 87 din Codul fiscal);
- venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, fie că sunt supune tranşelor de venit, fie că se aplică sistemul real (art. 104 -116 din Codul fiscal);
- venituri din alte surse, cum ar fi venituri din contracte civile, decontarea unor cheltuieli personale ale participanţilor la societate, etc. (art. 114 – 116 din Codul fiscal);
- venitul brut din asocierile persoanei fizice cu persoane juridice pentru realizarea unei activităţi economice (Titlul II, Titlul III, respectiv art. 125 alin. (7) – (8) Codul fiscal).

! Foarte important: Cei doi consultanţi fiscali au enumerat veniturile principale. Se recomandă a se merge pe textul normativ pentru a nu se omite un alt posibil venit.

Dacă persoana fizică a realizat în anul 2017 unul sau mai multe categorii de venituri dintre cele enumerate mai sus, iar suma depăşeşte valoarea de 22.800 lei, persoana fizică va depune Declaraţia 600 şi are în mod obligatoriu calitate de contribuabil la sistemul public de sănătate.

Suma de plată pentru contribuţia la sănătate este în procent de 10% din salariul minim în anul 2018. Pentru întreg anul 2018 se datorează suma de 1.900 lei X 12 luni X 10% = 2.280 lei. Această sumă se achită în 4 rate egale în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, până în data de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie se va achita câte o rată de 570 lei.

Pentru veniturile din activităţi independente (profesii libere, exercitarea unei meserii, activităţi de comerţ şi prestări servicii, drepturi de autor) persoanele fizice ce au realizat în anul 2018 venituri din această categorie au obligaţia să plătească contribuţie la asigurările sociale – pensii având ca bază de calcul cel puţin salariul minim pe economie din anul 2018. Practic, aceste categorii de persoane au dreptul să îşi aleagă baza de calcul pentru contribuţia la pensii, de la 1.900 lei în sus fără a fi plafonată superior. Procentul este de 25% din suma asigurată.

De exemplu, dacă o astfel de persoană se asigură pentru valoarea de 1.900 lei, salariul minim din anul 2018, va completa în Declaraţia 600 la rubrica asigurări sociale suma de 1.900 lei pentru fiecare din lunile anului 2018. Valoarea contribuţiei pe pensii pentru salariul de 1.900 lei per lună este de 1.900 X 12 X 25% = 5.700 lei corespunzătoare pentru întreg anul 2018. Plăţile se pot face în 4 rate egale în data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Practic, până în data de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie se va achita câte o rată de 1.425 lei.

Alte situaţii particulare

- dacă în anul 2017 o persoană fizică nu este salariată şi nici în anul 2018 nu este salariată şi nu a realizat venituri dintre cele enumerate anterior, însă doreşte să fie asigurată social, această persoană nu este obligată să depună Declaraţia 600, însă are dreptul să opteze pentru depunerea formularului ca să fie asigurată în anul 2018.

- dacă o persoană începe activitatea ca PFA în 2018, depune declaraţia 600 in termen de 30 de zile de la acest eveniment.

- dacă o persoană fizică a depus deja Declaraţia 600, iar pe parcursul perioadei următoare apare un eveniment pentru care nu mai este obligată la plata asigurărilor sociale în această formă (închidere PFA, etc.), această persoană poate să depună Declaraţia 600 şi să iasă din calitatea de salariat.

Persoanele asigurate în alte sisteme sociale, depun declaraţia 600 numai pentru contribuţia a sănătate. Nu completează în formularul 600 – secţiunea de contribuţie la pensii.

Formularul 600

citeste totul despre: