Veniturile românilor au crescut cu 2,4% pe gospodărie, dar 21,2% se duc pe impozite şi contribuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
banii

Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 2,4% faţă de trimestrul anterior, până la 3.329 lei (727 euro) pe lună, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 1,3%, la 2.797 lei (611 euro), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit statisticii, românii cheltuiesc, în medie, 70,5% din venituri pentru consumul propriu şi 21,2% pe impozite şi contribuţii.

Pe produselle agroalimentare şi băuturi nealcoolice se duc în medie 35,8% din venituri, pe băuturi alcoolice şi tutun circa 8,3%, pe îmbrăcăminte şi înclţăminte aproximativ 7,5%, iar pe serviciile necesare fiecărei gospodării – apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili – încă 15,5%.

Cheltuielile pentru producţie reprezintă 4,2% din venituri, iar cele pentru investiţii,  destinate  pentru  cumpărarea  sau  construcţia  de locuinţe, cumpărarea de  terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea  de  acţiuni  etc.  deţin  o  pondere  mică  în  cheltuielile  totale  ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,6%). 

În primul trimestru din 2017, veniturile medii ale unei gospodării au fost de 3.250 lei (710 euro), iar cheltuielile - de 2.761 lei (603 euro) pe lună. 

Veniturile lunare ale unui membru al familiei au fost de 1.264 lei (273 euro) în al doilea trimestru din acest an, cu 31 de lei mai mult faţă de trimestrul precedent. 

Totuşi, din veniturile totale lunare ale unei gospodării în al doilea trimestru, doar 3.011 lei (658 euro) au fost venituri băneşti (1.143 lei pe persoană), restul fiind considerate venituri în natură.

Mai mult de jumătate - 61,2% - din veniturile totale ale gospodăriilor au provenit din salarii în perioada aprilie-iunie 2017, nivel în creştere faţă de cel înregistrat în primul trimestru, când salariile reprezentau doar 59,7% din venituri.

"La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (21,7%), veniturile din agricultură (2,3%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,4%)", se precizează în comunicatul INS.

O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (9,6%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (8,2%).

În privinţa consumului, o gospodărie din România a cheltuit lunar, în al doilea trimestru din acest an, 2.797 lei (sau 1.062 lei/persoană), adică 84% din veniturile totale.

grafic venituri trim 2 ins
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite