SONDAJ Bunăstarea angajaţilor din mediul privat a crescut cu 7%, anul trecut. Bonusurile au fost cu 11 mai mari
0Bunăstarea totală a angajaţilor din mediul privat din România a crescut anul trecut cu 7%, comparativ cu 2016, iar starea economiei s-a îmbunătăţit cu un procent similar, de 7%, în acelaşi interval de timp, potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree.
Mai mult, în anul 2017 s-au înregistrat cu 12% mai mulţi angajaţi în companiile private şi bonusuri medii în creştere cu 11%, comparativ cu anul precedent.
„Anul trecut a fost unul bun pentru economia românească din perspectiva angajărilor, dovadă creşterea numărului de angajaţi la nivel naţional. Acest lucru a avut la bază pe de o parte deschideri de birouri, centre logistice, fabrici şi noi unităţi de producţie ale investitorilor străini în ţara noastră, dar şi o extindere a operaţiunilor companiilor deja prezente în România. Pe lângă dificultăţile întâmpinate în cadrul proceselor de recrutare, angajatorii s-au confruntat în continuare şi cu provocarea de a menţine o retenţie bună a angajaţilor, drept urmare numeroase companii au fost nevoite să crească salariile sau să îmbunătăţească sistemul de bonusare”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.
Astfel, conform statisticilor Smartree, numărul de angajaţi a crescut, în medie, cu 12% în 2017 faţă de anul precedent. Evoluţiile din cele patru trimestre au fost relativ uniforme, cu procente de creştere de puţin peste 13%, în primul şi cel de-al doilea trimestru, respectiv 10% şi 11% pe ultimele două trimestre, comparativ cu perioadele similare din 2016.
Potrivit datelor companiei, angajări s-au înregistrat în toate domeniile de activitate, cu preponderenţă în telecomunicaţii, servicii finaciare, audit şi consultanţă, pharma, producţie componente auto, servicii de tip BPO, dezvoltare software, servicii digitale şi consultanţă IT. Tendinţa de creştere a numărului de angajaţi s-a bazat, în principal, pe climatul macroeconomic favorabil, respectiv creşterea economică înregistrată pe parcursul anului trecut. Această creştere s-a reflectat inclusiv în rata şomajului, indicator a cărui valoare a ajuns la minimul istoric al ultimilor ani.
În 2017, tot mai mulţi angajatori s-au adaptat cerinţelor şi nevoilor salariaţilor şi, conform statisticilor Smartree, au crescut beneficiile extra salariale, în medie, cu aproximativ 11% faţă de anul 2016. Cea mai mare creştere, de 24%, s-a înregistrat în cel de-al doilea trimestru din 2017, urmată de creşteri de 10%, în medie, pentru următoarele şase luni.
„Observăm că tot mai multe companii fac eforturi pentru a menţine o retenţie ridicată şi pentru a-şi motiva angajaţii să fie eficienţi la locul de muncă. Astfel că, pe lângă tradiţionalele beneficii, precum tichete de masă, abonamente medicale sau prime oferite la evenimente speciale, angajatorii se îndreaptă către o paletă tot mai variată de metode, printre care şi conturarea unui brand de angajator cât mai solid, prin exploatarea atuurilor din propria organizaţie”, a adăugat Adrian Stanciu.
Bunăstarea angajaţilor a crescut cu 7% în 2017
Evoluţia pozitivă a sistemului de bonusare se poate observa şi din creşterea indexului de bunăstare a angajaţilor, care s-a majorat cu 7% faţă de anul precedent, conform statisticilor Smartree. Indexul este, de asemenea, influenţat şi de situaţia concediilor de odihnă din piaţă şi a concediilor medicale. Numărul de zile de concediu de odihnă a evoluat în intervalul de timp menţionat cu 4%, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajaţi a crescut cu un procent de 5%.
Smartree Workforce Index ia în calcul şi evoluţia economiei, index format din evoluţia numărului de angajaţi şi evoluţia salariilor. Astfel, dacă salariile au crescut cu un procent de 2% faţă de anul trecut, la nivelul anului 2017 indexul ce prezintă evoluţia economiei a crescut cu 7% faţă de 2016.