Puterea de cumpărare a scăzut în România, deşi s-au majorat salariile. Tot mai mulţi români pleacă din ţară

Puterea de cumpărare a scăzut în România, deşi s-au majorat salariile. Tot mai mulţi români pleacă din ţară

Creşterea acelerată a preţurilor din ultimele 6 luni, reflectată în inflaţie – care s-a majorat de la 2,6% în noiembrie, la 4,3 în aprilie – face ca puterea de cumpărare să scadă, deşi salariile au fost majorate. Nemulţumiţi de politicile economico-fiscale, tot mai mulţi tineri inventivi, cu putere de muncă, aleg să plece din ţară şi să nu se mai întoarcă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românii nu înţeleg că acum pot cumpăra mai puţine decât acum un an, chiar dacă salariile lor au fost majorate, ceea ce îi va face ţinta perfectă pentru capcane populiste, a declarat, miercuri, Florian Libocor, la conferinţa "Banca viitorului", potrivit Agerpres. 
 
Libocor a ţinut să precizeze că vorbeşte nu în calitatea de economist şef al BRD ci ca ”economist român şi contribuabil cu toate taxele plătite la zi”. "Din păcate (...) oamenii vor fi întotdeauna ţinta perfectă pentru o capcană populistă. Ţara înţelege că i-a crescut salariul cu 40% spre exemplu, de la 1.000 la 1.400 de lei, dar nu înţelege că acum cu 1.400 de lei nu mai este în măsură să cumpere aceleaşi bunuri şi servicii pe care le cumpăra acum un an cu o mie de lei", susţine Libocor, îndemnându-i pe români să calculeze câtă pâine cumpără acum cu salariul mărit şi câtă pâine cumpărau înainte să li se mărească salariul. 
 
Bancherul le-a trimis guvernanţilor şi o avertizare: "Să aibă grijă, deoarece cu aceeaşi măsură cu care măsoară ei acum vor fi şi ei măsuraţi".
 
La rândul său, Adrian Vasilescu, consultant în cadrul BNR, a explicat cum se vede cel mai limpede faptul că în ţară rămâne o populaţie îmbătrânită, iar tinerii inventivi cu putere de muncă pleacă din ţară şi nu se mai întorc.
 
"Sper că majorarea salariilor va avea şi un efect benefic imediat, în condiţiile în care 3,5 milioane de locuitori au plecat din România. Şi au plecat oameni care sunt în stare să plece, adică cei mai inventivi, cei mai întreprinzători şi cei mai curajoşi. Şi-au luat viaţa în spate şi s-au dus în lume. Trebuie să fim atenţi, că noi îi aşteptăm înapoi, dar dacă ne uităm la statistici vedem că în 2007-2008 trimiteau câte 7-8 miliarde de euro în ţară, acum trimit sub 5 miliarde de euro. E limpede ce s-a întâmplat: ei s-au instalat acolo, şi-au luat copiii, i-au dat la şcoală acolo, şi-au făcut asigurări medicale şi atunci ce mai trimit acum este în primul rând rezultatul unui reflex şi grija pentru cei rămaşi aici, care nu vor veni niciodată cu ei, adică părinţi, bunici, bătrâni", a spus Vasilescu, citat de Hotnews.
 
Potrivit lui Vasilescu, faptul că foarte mulţi oameni de la ţară pleacă în străinătate arată că vom avea pe viitor probleme cu agricultura, dar şi cu capitalul tehnic, având în vedere investiţiile reduse.
 
Eurostat: România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din UE
 
România a înregistrat în aprilie cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană, de 4,3%, după 4% în martie, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică Eurostat, care arată că la nivelul UE inflaţia a încetinit cu 0,1 puncte procentuale, la 1,4%.
 
Eurostat calculează rata anuală a inflaţiei ca variaţie a indicelui armonizat al preţurilor de consum într-o lună, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce rata lunară compară indicii din ultimele două luni.
 
Potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a continuat să crească în România, în luna aprilie. Astfel, rata anuală a inflaţiei a urcat în luna aprilie la 5,2%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care fructele proaspete s-a scumpit cu 13,9% faţă de decembrie 2017.
 
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat săptămâna trecută că instituţia a revizuit în creştere, de la 3,5% la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3%, în scădere de la 3,1%, pentru decembrie 2019, în contextul în care excedentul de cerere a rămas foarte mare, ceea ce pune presiune pe deficitele externe, iar modificările fiscale dese fac dificilă atingerea unei ţinte a inflaţiei.
 
În zona euro, inflaţia a încetinit în aprilie de la 1,3% în martie la 1,2%.
 
 
citeste totul despre: