Ponta: „Electorata“ este nefuncţională pentru că nu are entuziasm în sistemul bancar. Şi creditele sunt greu de obţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ponta a criticat sistemul bancar
Ponta a criticat sistemul bancar

Ordonanţa de urgenţă legată de finanţarea creditelor restante cu ajutor din partea statului nu este funcţională deoarece nu există „entuziasm“ în sistemul bancar, iar Guvernul nu se poate implica în atribuţiile BNR, a declarat premierul Victor Ponta.

El a fost întrebat de ce nu este funcţională „electorata“.

„Nu este obligatorie pentru bănci. Deocamdată în sistemul bancar încă nu e un mare entuziasm, ca să spun aşa. Dar pe măsură ce se obişnuiesc...legea este în vigoare, doar că băncile încă foarte greu au încredere. Dar nu e doar în acest caz, orice om care are o mică afacere, orice care are o afacere mai mare, orice om care are nevoie de un credit, e foarte, foarte greu în ultima perioadă să obţină acel credit. 

Există şi excepţii, dar nu vreau să le mai amintesc. Partea de sistem bancar nu ţine de Guvern sau de legislaţie, ţine poate de încrederea mai mare în ceea ce se întâmplă la nivel european, majoritatea băncilor din România sunt bănci cu capital străin“, a declarat Ponta.

El s-a declarat convins că „încet, încet se va face o practică în acest sens“.

Întrebat dacă legea are nevoie de norme de aplicare, Ponta a spus că „normele bancare se emit de către Banca Naţională“ şi că guvernul nu intervine în sistemul bancar.

Mai puteţi citi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite