Patru milioane de români au cerut credite cu buletinul în ultimii şase ani

Patru milioane de români au cerut credite cu buletinul în ultimii şase ani

Din 2011, de când s-a dezvoltat prima platformă românească destinată aplicaţiilor de credit, numărul mediu al interogărilor zilnice a fost de circa 6.000. Creditele cu buletinul au fost solicitate băncilor BCR, BRD, ING, Bancpost, Raiffeisen Bank, Millenium Bank şi Intesa SanPaolo Bank.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimii şase ani, de la lansarea primei platforme software româneşti destinată aplicaţiilor de credit, peste 4 milioane de români au solicitat ,,Creditul cu buletinul”, susţin dezvoltatorii aplicaţiei.

Potrivit acestora, pe platforma folosită de principalele bănci, instituţii de credit şi platforme e-commerce din România se realizează, în prezent, peste 6000 de cereri de interogare pe zi.

„Numărul interogărilor, de la prima sa ediţie şi până în prezent, a depăşit 4 milioane. 4Apply include simulatoare de credit standard şi instrumente de eligibilitate. În plus, platforma permite crearea de fişiere electronice şi arhive, astfel încât beneficiarii acesteia, bănci, instituţii financiare şi clienţi din e-commerce, să poată avea acces oricând la datele despre cei care aplică pentru credite sau achiziţii de bunuri în rate, direct de pe serverele proprii”, afirmă experţii de la Starbyte,dezvoltatorii platformei.

Statisticile companiei arată că, zilnic, peste 1800 de ofiţeri de credit accesează platforma 4Apply.
Printre clienţii dezvoltatorului se află BCR, BRD, ING, Bancpost, Raiffeisen Bank, Kruk, Euroins, Millenium Bank şi Intesa SanPaolo Bank.
 
citeste totul despre: