Noua lege a pensiilor nu va mai fi prezentată într-o conferinţă de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii nu va mai face o conferinţă de presă pentru prezentarea noii Legi a pensiilor, conform reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Hotnews, proiectul urmând să fie publicat în dezbatere publică şi comunicat presei abia spre seară.

Surse din cadrul Ministerului Muncii au declarat pentru Hotnews că proiectul noii legi a pensiilor va fi publicat joi în dezbatere publică, iar apoi va fi dat un comunicat de presă spre seară.

În ultima săptămână, ministrul Muncii Olguţa Vasilescu şi liderul PSD Liviu Dragnea au fost prezenţi la mai multe televiziuni pentru a explica câteva elemente din noua lege a pensiilor. 

De fiecare dată, cei doi politicieni au afirmat că joi va avea loc prezentarea noii legi a pensiilor, care va fi supusă dezbaterii publice timp de o lună şi abia apoi trimisă în Parlament.

Miercuri noaptea, la un post tv, Olguţa Vasilescu a afirmat însă că joi va fi prezentat proiectul de lege, care va fi aprobat de Guvern în data de 25 august, adică după circa două săptămâni de dezbatere.

Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, urmând a ajunge la 4.256 lei în 2021, potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a spus recent că impactul asupra bugetului va fi dublu, dar instituţia pe care o conduce susţine că nu se ştie exact cât vor costa. 

Iniţial, au existat trei formule de calcul, iar în urma simulărilor a fost aleasă una. 

„Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea - nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea - 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani", a spus ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, în anul 2019, la o dată care urmează să fie comunicată de Finanţe, se va ajunge la un punct de pensie de 1.265 de lei. Creşterea se va face într-o singură etapă, cel mai probabil în luna iulie, cum s-a procedat până acum. În 2020, se va ajunge la 1.775 de lei, în condiţiile în care s-a pornit de la un punct de pensie de la 871 de lei, cât a fost în 2016. A ajuns la 917 în luna ianuarie, apoi din iulie, anul trecut, a ajuns la 1.000 de lei şi din iulie anul acesta la 1.100 de lei.

La rândul său, Liviu Dragnea spunea că noua lege a pensiilor va îndrepta "o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni", va "reaşeaza un sistem uriaş" care a fost complicat şi va rezolva problema celor care pentru aceeaşi durată de muncă şi aceleaşi condiţii au pensii diferite.

„Este o lege complexă, este vorba despre reaşezarea unui sistem uriaş şi care a tot fost complicat de-a lungul anilor, încâlcit, o nebunie. Sunt români care pe aceeaşi durată de muncă, pe aceleaşi condiţii de muncă au pensii diferite. De ce? Pentru că unii au ieşit la pensie pe o anumită prevedere legislativă care stabilea un cuantum al pensiei în funcţie de numărul de ani de muncă, alţii pe altă prevedere. (...) Sigur, toate celelalte reglaje pentru ca legea pensiilor să fie o lege onestă şi românul care astăzi este activ, tânăr, care începe să muncească, student, să ştie că, atunci când va ajunge la pensie, statul român are un sistem de pensii corect şi onest şi pensia lui va reflecta şi calitatea muncii şi riscurile şi durata de viaţă în care a muncit (...) Avem curajul să o facem, aşa cum am spus şi cu legea salarizării", susţinea Liviu Dragnea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite