Loteria Bonurilor Fiscale. Cum vedeţi dacă aţi câştigat şi ce date de pe bonul câştigător trebuie raportate la Fisc pentru a primi premiul
0Luni, 13 aprilie, la ora 11.30, se va transmite în direct la TV prima sesiune de extrageri în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale. Atunci vom afla în ce zi a fost emis şi ce valoare are bonul pentru a fi câştigător. Până atunci, vă prezentăm principalele informaţii pe care trebuie să le urmăriţi în cazul în care descoperiţi că aveţi bonul câtigător.
Aşadar, dacă aţi păstrat bonurile primite de la comercianţi în perioada 2 februarie – 28 martie, sunteţi automat participant la Loteria Bonurilor Fiscale.
Loteria Bonurilor Fiscale. Cum aflaţi dacă sunteţi câştigător
Extragerea din 13 aprilie va avea trei etape, după cum urmează:
** În etapele I şi II se va extrage o bilă, reprezentând luna emiterii bonului, apoi o altă bilă, reprezentând ziua emiterii bonului.
Deci, din teancul de bonuri pe care le-aţi păstrat, le alegeţi doar pe cele emise în acea zi, rezultată din extragere. Dacă iese 3 februarie (luna 02 şi ziua 03), selectaţi doar bonurile din 3 februarie; dacă iese 4 februarie (luna 02 şi ziua 04), selectaţi doar bonurile din 4 februarie şi aşa mai departe.
** În etapa a III-a se vor extrage 3 bile, reprezentând valoarea bonului.
Deci dintre bonurile alese după primele două etape (bonurile emise în data câştigătoare) le căutaţi pe cele care au o valoare, exprimată în lei, egală cu cea extrasă.
Dacă s-a extras 001, atunci sunt câştigătoare bonurile cu valoarea cuprinsă între 1,00 şi 1,99 lei;
dacă s-a extras 002, atunci sunt câştigătoare bonurile cu valoarea cuprinsă între 2,00 şi 2,99 lei;
dacă s-a extras 003, atunci sunt câştigătoare bonurile cu valoarea cuprinsă între 3,00 şi 3,99 lei şi aşa mai departe, până la varianta în care dacă s-a extras 999 ies câştigătoare bonurile cu valoarea cuprinsă între 999,00 şi 999,99 lei.
Loteria Bonurilor Fiscale. EXEMPLE
** Dacă în primele două etape s-ar extrage data 2 februarie (luna 02 şi ziua 02), iar în a treia etapă s-ar extrage 054, atunci ar fi câştigătoare bonurile emise în data de 2 februarie cu valori cuprinse între 54,00 şi 54,99 lei.
** Dacă în primele două etape s-ar extrage data 9 martie (luna 03 şi ziua 09), iar în a treia etapă s-ar extrage 341, atunci ar fi câştigătoare bonurile emise în data de 9 martie cu valori cuprinse între 341,00 şi 341,99 lei.
** Dacă în primele două etape s-ar extrage data 28 martie (luna 03 şi ziua 28), iar în a treia etapă s-ar extrage 003, atunci ar fi câştigătoare bonurile emise în data de 28 martie cu valori cuprinse între 3,00 şi 3,99 lei.
Şi acum, vă invităm la un mic exerciţiu:
Ce bonuri ar fi câştigătoare dacă la Loteria Bonurilor Fiscale s-ar extrage:
- luna 03
- ziua 14
- cifra 104
Aşa este, s-a înţeles: ar fi câştigătoare bonurile cu valori cuprinse între 104,00 şi 104,99 lei, emise în data de 14 martie.
Loteria Bonurilor Fiscale. Cum procedaţi dacă aveţi bonul câştigător
În cazul în care, după extrageri, descoperiţi că deţineţi bonul câştigător, aveţi 30 de zile la dispoziţie pentru a-l prezenta la ANAF pentru a vă revendica premiul.
Puteţi merge la orice sediu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), indiferent dacă sunteţi sau nu în localitatea de domiciliu sau în localitatea unde a fost emis bonul.
Trebuie doar să aveţi buletinul/cardul de identitate şi bonul fiscal câştigător. Împreună cu acestea, veţi avea de completat o cerere de revendicare a premiului oferit în urma Loteriei Bonurilor Fiscale.
În cererea de revendicare a premiului, câştigătorul va completa:
- datele personale de identificare,
- contul bancar în care doreşte virarea banilor (vă cunoaşteţi codul IBAN? Dacă nu, aflaţi-l din timp, sunând la banca emitentă)
- numărul bonului (este trecut în partea de sus sau, în unele cazuri, jos, pe bon)
- valoarea (în lei, cu TVA), adică suma cea mare trecută pe bon
- data emiterii (este trecută în partea de jos a bonului)
- numele firmei (sus)
- codul de identificare fiscală sau CIF (tot sus)
- adresa la care este instalată casa de marcat care a emis bonul respectiv (tot sus, imediat sub denumirea firmei).
Ministerul Finanţelor precizează că un bon este câştigător „dacă a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează potrivit legislaţiei, sunt lizibile informaţiile, are valoarea totală exprimată în lei, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă şi nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului“.
Loteria Bonurilor Fiscale. Cum se împarte premiul
Premiul pus la bătaie de autorităţi pentru Loteria Bonurilor Fiscale de luni, 13 aprilie, este de un milion de lei.
Dacă o singură persoană deţine un singur bon câştigător, acea persoană va primi premiul de un milion de lei.
Dacă două persoane deţin fiecare câte un bon câştigător, acele persoane vor împărţi premiul de un milion de lei, primind fiecare câte 500.000 de lei.
Dacă patru persoane deţin fiecare câte un bon câştigător, acele persoane vor împărţi premiul de un milion de lei, primind fiecare câte 250.000 de lei.
În fine, dacă un milion de persoane deţin fiecare câte un bon câştigător, acele persoane vor împărţi premiul de un milion de lei, primind fiecare câte un leu.
În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.
Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.
Loteria Bonurilor Fiscale. Când se vor da banii
Lista premianţilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, care va face şi plata câştigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali.
Asta înseamnă că:
- până la 13 mai (după o lună de la extragerea din 13 aprilie) se pot revendica premii)
- în jurul datei de 12 iulie, când vor fi trecut cele 60 de zile de după 13 mai (termenul prevăzut mai sus), Ministerul Finanţelor va face plata premiilor câştigate la Loteria Bonurilor Fiscale de luni, 13 aprilie.
Mare atenţie şi mult succes!