Orice român care a avut de plătit măcar o factură ori şi-a deschis un cont bancar s-a convins că această „elită“ este plină de mediocrităţi şi impostori cu ifose. Ca şi alte bresle care s-au deprofesionalizat în ultimii ani, oamenii care te întâmpină la bancă, prost plătiţi faţă de ţuţerii ce ocupă funcţii de conducere în sistem, au condiţia de vânzători lamentabili. Nu numai că nu sunt în stare să-ţi dea un sfat, în calitate de client al băncii, dar au un nivel de pregătire rudimentar: mulţi dintre ei nu ştiu să scrie corect româneşte, greşesc frecvent înscrisurile bancare (noroc că unii clienţi le atrag atenţia), nu se pot face înţeleşi de clienţi, invocă tot timpul proceduri bancare ca nişte roboţi, aproape că-ţi vine să-i iei la palme. Sigur, de când există această îndeletnicire pe pământ, bancherul este o figură antipatică, pentru că la el sunt banii şi nu-i împrumută oricum. Dar fără bănci nu există capitalism şi piaţă liberă. Dacă se doreşte o lume fără bancheri, şi sunt destui români care doresc asta!, atunci să ne întoarcem voioşi la socialism şi... „Azi la CEC depui un leu, mâine el va scoate pui“. Fără bănci comerciale nu putem trăi, dar aceşti aşa-zişi lucrători bancari, care tratează clienţii cu aroganţă, prostie şi nepăsare, chiar că decredibilizează şi fac de râs noţiunea de bancă.

Lumea bancară reflectă în oglindă societatea românească în care competenţa este compromisă.

Lumea bancară reflectă în oglindă societatea românească în care competenţa este compromisă. Sunt câteva minţi luminate în fiecare bancă de la noi. Dar mulţi angajaţi, însă, sunt veniţi pe pile, pe recomandări (politice!), pe grade de rudenie, pe foste grade de securitate şi pe cât de scurtă este fusta (şi sunt destule fuste scurte cu minţile extrem de scurte). Ca şi în alte domenii, intrigile, mâncătoriile, trasul sforilor, bârfele şi săpatul colegilor sunt pe agendele angajaţilor şi toate acestea cresc în intensitate pe măsură ce urcăm spre vârful ierarhiei. Nu-i uşor să trăieşti (ocolit de hiene) într-o bancă românească.

Hotărât lucru, ca şi în cazul altor servicii din România, băncile au uitat de clienţi. Bancherii, de la preşedinţi şi director până la ofiţeri de credite şi casieri, lucrează cu spatele la clienţi şi cu faţa la interesele instituţiei. Înţelegem foarte bine că banca nu este o organizaţie caritabilă ca să dea „ajutoare“. Dar este inadmisibil ca băncile să-şi vadă mai întâi de interesele de business, de presiunile unei clase politice aflată în campanie electorală şi lovită în dambla de populisme, de atacurile informatice ale hackerilor şi de alte chestiuni specifice, neglijându-i cu o crasă indolenţă pe clienţi. Pentru că, în România, clienţii, fie că sunt persoane fizice sau companii, se află în coada listei de priorităţi ale băncilor. Bancherii români lucrează cu bani, dar cu spatele la clienţi. Bancheri, întoarceţi-vă la clienţi! De la ei vă vin banii!