„Sunt mândru că am fost la Microsoft, deşi pare jenant“. Ce spune Silviu Hotăran, fostul şef al reprezentanţei din România, despre scandalul Microsoft

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Hotăran a fost director general al Microsoft România între 1996 şi 2008
Silviu Hotăran a fost director general al Microsoft România între 1996 şi 2008

Prezent la o conferinţă dedicată antreprenoriatului, Silviu Hotăran, fost director general al Microsoft România (1996-2008), a vorbit din proprie iniţiativă despre scandalul şpăgilor în care – potrivit procurorilor – au fost implicaţi mai mulţi demnitari de rang înalt din statul român.

"În primul rând, trebuie spus că toate contractele (pentru licenţe – n.n.) se încheie numai între parteneri şi clienţii acestora, rolul Microsoft fiind doar unul de intermediere. Mie mi-a mers vestea că sunt ca un cal breaz al onestităţii şi unii chiar râdeau de mine din acest motiv, spunând că sunt «cam singuratic» într-un mediu atât de tulbure“, a spus Silviu Hotăran.

IT-ul românesc, compromis?

Fostul şef al Microsoft România s-a referit şi la prejudiciul de imagine adus domeniului IT din cauza acestui scandal.

Eu sunt mândru şi am să fiu mândru până la sfârşit că am fost la Microsoft, deşi pare jenant, după toate câte se întâmplă, nu că ai fost la Microsoft, ci chiar în IT-ul românesc“, a mai spus Silviu Hotăran.

El a participat, joi, ca speaker, în calitate de Managing Director al GKTI Semper Human, la conferinţa „Inovaţie în Afaceri – Ei au reuşit“, organizată de compania de consultanţă şi management RisCo, specializată în „verificare şi monitorizare firme“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite