Statul caută manageri privaţi la „coada şoricelului“. Ministerul Economiei a demarat procedurile pentru Plafar, Cupru Min, Salrom, Ape Minerale şi Transelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Economiei a demarat procedura de recrutare de manageri profesionişti pentru funcţiile de director general, membru în Consiliul de Administraţie/Consiliul de Supraveghere la companiile de stat Plafar, Salrom, Cupru Min, Transelectrica şi Societatea Naţionale a Apelor Minerale, potrivit unor surse oficiale.

În baza acordului cadru semnat între Departamentul pentru Privatizarea şi Admininstrarea Participaţiilor Statului şi patru consorţii, Ministerul Economiei a demarat procedura de recrutare în baza legii 109/2011 a unor membri în conducerea administrativă a cinci societăţi. Ministerul a cerut celor patru să înainteze oferta financiară în câteva zile, urmând că în jurul datei de 1 martie să fie desemnat câştigătorul licitaţiei, potrivit surselor.

Obiectul contractului îl constituie furnizarea de servicii de asistenţă şi plasare de personal în vederea selectării unor membri în Consiliile de Administraţie, Consiliul de Supraveghere şi directori generali (pentru că un membru CA poate fi şi Director General).

Astfel, se caută câte trei membri pentru Consiliul de Administraţie al Plafar şi Salrom, un număr de cinci administratori la Cupru Min şi Societatea Naţională a Apelor Minerale şi doi membri ai Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica.

Într-o etapă ulterioară vor fi căutaţi şi directori financiari şi alţi directori executivi, potrivit surselor. De asemenea, se caută un auditor extern cu reputaţie internaţională.

Cele patru consorţii de la care sunt aşteptate oferte sunt: 

- asocierea formată din Boyden Global Executive Search şi Choice Management&Consulting SRL;

- SC Fast Forward Solutions SRL în calitate de lider al asocierii formate din SC Fast Forward Solutions SRL şi SC The Searchers Advisory Group SRL;

- SC Quest Advisors SRL în calitate de lider al asocierii formată din SC Quest Advisors SRL şi SC Transearch Internaţional SRL;

- PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, în calitate de lider al consorţiului format din PwC, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group;

Plafar a fost înfiinţată în anul 1949 sub numele „Întreprinderea Comerciale de Stat PLAFAR“, şi s-a aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, având ca obiect de activitate achiziţia plantelor din flora spontană, contractarea celor din culturi cu unităţi producătoare, condiţionarea, prelucrarea primară a materiei prime şi valorificarea sub formă de produse farmaceutice şi nu numai. În 1975 aceasta a devenit Trustul Plafar, iar din 1990 a funcţionat ca Regia Autonomă Plafar. Compania a intrat ulterior în insolvenţă, în anul 2009, dar a ieşit în anul 2012, producătorul achitându-şi toate creanţele la valoarea nominală. 

În anul 2014, ultimul pentru care există informaţii oficiale, Plafar a înregistrat vânzări de 7,5 milioane de lei şi un profit de 62.000 de lei, având 55 de angajaţi.

Cupru Min exploatează cariera de la Roşia Poieni, unde se află două treimi din rezervele de cupru ale României. Aceasta a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 145 de milioane de lei şi un câştig net de 5,5 milioane de lei, având 509 angajaţi. Ministerul Economiei a încercat să privatizeze societatea minieră în anul 2012, dar procesul a eşuat. Ulterior, fostul ministru al Economiei, Constantin Niţă, a anunţat că va lista compania pe bursă, dar nici acest lucru nu s-a întâmplat deoarece oficialii au anunţat constituirea unei companii naţionale a cuprului, alături de Minvest Deva şi Moldomin Moldova Nouă.

Salrom este producătorul naţional de sare, iar Fondul Proprietatea deţine 49% din titlurile companiei. Aceasta a cerut de mai multe ori listarea Salrom pe bursă, dar reprezentanţii Ministerului Economiei au amânat luarea unei decizii. Salrom a raportat un profit net de 24,5 milioane de lei în anul 2014, la vânzări de 277,3 milioane de lei. Societatea are 1.751.

Societatea Naţională a Apelor Minerale exploatează aproape 100 de izvoare şi a fost înfiinţată în anul 1998. În anul 2014, aceasta a raportat o cifră de afaceri de 28,3 milioane de lei şi a raportat un profit net de 1,9 milioane de lei, cu 152 de angajaţi.

În fine, Transelectrica  - operatorul sistemului naţional de transport al energiei – este deja listată pe Bursa de Valori Bucureşti, dar aceasta are nevoie de doi membri în Consiliul de Supraveghere. Aceasta a realizat în 2014 un profit net de 357,6 de milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,76 de miliarde de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite