În termeni de business, această idee este redată sub forma eficienţei în raportul dintre costurile unui program de prevenire şi costurile implicate şi asociate unei fraude sau ilegalităţi. Cu alte cuvinte, e mai eficient să cheltuim 500.000 lei anul acesta cu activitatea unui departament specializat în anti-fraudă decât să fim vizitaţi de autorităţi, decât să apărem în presă că am avut o breşă, decât să primim o amendă pentru că nu ne-am luat toate măsurile de siguranţă.
 
A gândi în termeni de eficienţă financiară este specific mediului de afaceri. Tocmai din această cauză este aproape imposibil să argumentezi celor care se ocupă de combaterea şi prevenirea fraudei sau de conformitate în genere, în marea lor majoritate jurişti şi economişti, că există un fundament moral mult mai puternic. De fapt, după cum susţin mulţi indivizi, moralitatea nu are ce căuta în business. Tot aşa cum Machiavelli susţinea că moralitatea nu are ce căuta în politică.
 
Sau, ca să privim şi din cealaltă perspectivă, „pe inspectorul de la Anti-Fraudă nu-l interesează etica, ci legea.” Prin urmare, nici pe cei din companii nu-i interesează moralitatea, căci investigaţiile nu ţin seama de ea, ci de litera legii. 
 
O astfel de viziune limitată este poate chiar mai nocivă decât un incident de fraudă. Este mai nocivă pentru că reprezintă expresia unei culturi organizaţionale toxice, care evaluează exclusiv în funcţie de eficienţă economică. Ce este mai eficient din punct de vedere economic: să dăm afară 10 angajaţi pentru că există o scădere a volumului încasărilor sau să ne extindem portofoliul, să investim în diversificare? Să cheltuim 80.000 de Euro pentru a dezvolta un sistem integrat de managementul integrităţii sau să plătim despăgubiri de 50.000 de Euro celor care sunt afectaţi de activităţile companiei noastre? Să montăm un manşon de cauciuc la rezervorul maşinii produse de noi, care ne costă 11 dolari per unitate, şi să salvăm vieţi în cazul unor accidente sau să plătim despăgubiri familiilor celor care mor în accidente cauzate de problema de design de produs şi amenzi autorităţilor, care sunt semnificativ mai mici (pinto)?
 
Elementul nociv este de dat de faptul că această eficienţă stă drept fundament al legitimităţii deciziilor de business şi erodează tocmai ideea de moralitate (What Money Can’t Buy). Se întâmplă, ar spune susţinătorii acestui punct de vedere, ca o decizie de business să aibă şi implicaţii morale, dar ea aparţine în esenţă sferei amoralităţii, a ceea ce nu poate fi valorizat prin prisma corectitudinii şi incorectitudinii morale. Exemplul cel mai bun în acest sens, pe care l-am invocat şi cu alte ocazii, este cel al unui economist român care susţinea la un eveniment academic că un contract între un angajator şi angajat nu poate fi guvernat decât de voinţa părţilor şi, in extremis, de lege; nu şi de reguli morale. Cu alte cuvinte, nu am avea nici o problemă ca părţile să se angajeze într-o relaţie abuzivă de vreme ce au convenit asupra ei. 
 
Adevărata revoluţie a responsabilităţii organizaţiilor, fie ele de business sau de altă natură, nu a început. Moda responsabilităţii sociale corporative (CSR-ul mult ridicat în slăvi) sau, mai nou, a sustenabilităţii a pierdut pe drum tocmai sensul moral al termenului de „responsabilitate”. O companie nu poate fi responsabilă în sens moral de vreme ce pune eficienţa economică mai presus de moralitate, de vreme ce poate justifica o imoralitate ca un simplu accident, ca o fatalitate sau ca o întâmplare nefericită. Când angajatul unei companii se angajează în acţiuni pe care le numim generic „fraudă”, el ia o decizie morală, care presupune înşelarea încrederii, care presupune obţinerea unor beneficii prin înşelăciune, prin lipsa onestităţii, prin disimularea adevărului, prin pervertirea unor instrumente în detrimentul cuiva şi, totodată, în interesul propriu. Frauda, indiferent de ce spun juriştii, reprezintă în primul rând şi în mod esenţial un comportament imoral. Ea a devenit şi ilegală întrucât a fost nevoie să existe o regulă instituţionalizată şi o entitate legitimă care să aplice măsuri punitive şi corective, nu pentru că moralitatea e inferioară legii, pentru că nu ar avea ce să ofere.
 
Adevărata revoluţie a responsabilităţii organizaţiilor va începe atunci când cei din departamentele de Anti-Fraudă şi de Conformitate, dar nu numai, vor înţelege această valenţă morală a fraudei şi vor gândi comportamentul organizaţional prin prisma complexităţii sale. Astăzi, suntem încă tributari unei gândiri segmentate, compartimentate, secvenţiale: departamentele de Conformitate cu problematica lor, Controlul Intern cu specificitatea domeniului propriu, şi similar pentru Anti-Fraudă, Audit Intern, Control Preventiv, Resurse Umane, Guvernare Corporativă şi Responsabilitate Socială. Nu întâmplător există tensiuni sau lipsă de cooperare în multe organizaţii între aceste departamente. Acest lucru este vizibil şi fără să îţi petreci fiecare zi a săptămânii într-o organizaţie de business.
 
Adevărata revoluţie a responsabilităţii organizaţiilor va începe când top-management-ul însuşi îşi va asuma leadership-ul moral şi vor transmite pe verticală şi pe orizontală semnale care să susţină comportamentele integre. Chiar dacă nu ne putem face iluzii că jocul duplicităţii va dispărea, scandalurile din ultimii ani, cazurile instrumentate pe diverse legislaţii anti-fraudă/anti-corupţie, impun la o reflecţie mai profundă asupra moralităţii în sfera afacerilor. Nu e suficient să fie aruncate pe piaţă concepte atractive precum „hazard moral” ca să se schimbe ceva. E nevoie de acţiune.
 
Pe 11 februarie 2016, Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics organizează prima ediţie a unui eveniment care şi-a propus să fie un punct de referinţă pentru această schimbare la nivel de profesionişti. 2016 Romanian Ethics & Compliance Forum nu e despre cât de frumoase sunt companiile şi despre cât de mult fac ele pentru a promova integritatea, ci despre o schimbare la nivelul comunităţii profesioniştilor în conformitate, etică în afaceri, anti-corupţie, anti-fraudă, managementul riscurilor, guvernare corporativă, responsabilitate socială etc. Este despre un prim pas în direcţia unei schimbări de viziune, înspre prevenţie bazată pe evaluare morală, juridică, financiară etc.
 
Întrebarea este cine din mediul de afaceri românesc este pregătit pentru ea?