Oltchim a înregistrat în primele trei luni din 2016 primul profit din ultimii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul chimic Oltchim, companie de stat aflată în insolvenţă din 2013, a anunţat pentru primul trimestru din acest an un profit brut de 1,32 milioane de euro, primul rezultat pozitiv din activitatea curentă după 2006, în ciuda scăderii afacerilor cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit raportului financiar publicat miercuri.

Compania de stat a înregistrat o cifră de afaceri de 37,8 milioane de euro în primul trimestru din acest an, faţă de 41,4 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2015. 

„Ultimul an în care societatea a înregistrat profit total din activitatea curentă a fost 2006. Rezultatele înregistrate în trimestrul I 2016 de către Oltchim SA demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare, aprobat de creditori, pentru eficientizarea societăţii au fost implementate cu succes“, arată administratorii companiei, în raportul financiar.

Veniturile totale ale Oltchim au scăzut cu 9,5% în primul trimestru din 2016, la 38,2 milioane de euro, însă compania a redus cheltuielile cu 10,4% faţă de primele trei luni ale anului trecut, până la 36,9 milioanede  euro, arată datele financiare.

Compania a pus scăderea încasărilor pe seama evoluţiei nefavorabile a preţurilor, care s-au redus la toate grupele de produse şi au avut o influenţă negativă în venituri de peste 6 milioane euro comparativ cu primul trimestru din 2015. Oltchim depinde de pieţele externe, în condiţiile în care 73% din cifra de afaceri este generată de xporturi.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro, de nouă ori peste valoarea curentă de piaţă a combinatului.

Avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al societăţii de stat, a declarat recent că Oltchim este curtat mai nou de un fond de investiţii britanic, pe lângă care şi-a arătat interesul şi un consorţiu româno-britanic. Piperea susţine că Oltchim ar putea ieşi din insolvenţă, în cel mai fericit caz, la mijlocul anului viitor.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania. Combinatul este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite