O nouă reţea de benzinării pe piaţa românească. Primele 30 de staţii vor fi deschise în această săptămână
0Compania Rottco, care a lansat anul acesta proiectul unei reţele de staţii de carburanţi cu benzinarii independenţi din România, demarează efectiv proiectul săptămâna aceasta, odată cu instalarea primelor 30 de pompe de distribuţie de carburanţi şi a echipamentelor de interconectare şi de plată, au precizat luni reprezentanţii companiei, pentru News.ro.
În luna mai, surse din sectorul petrolier au declarat, pentru News.ro, că Paul Pop, fost director în cadrul Rompetrol şi care deţine în prezent compania de distribuţie de produse petroliere Rottco, intenţionează să creeze o reţea de distribuţie de carburanţi pornind de la staţiile deţinute de benzinarii independenţi, care pierd tot mai mult teren în faţa marilor companii din România. Proiectul este în prezent gata de lansare.
„Rottco a testat şi a început instalarea primelor 30 de pompe de distribuţie de carburanţi şi a echipamentelor de interconectare şi de plată adiacente în cadrul proiectului Rottco Synergy. Instatalarea se va termina saptămâna aceasta, iar alte 30 de staţii urmează să fie echipate cu sistemele de interconectare şi plată până la finalul acestui an sau în prima lună a anului viitor“, a precizat compania, pentru News.ro.
De asemenea, compania a lansat propriul sistem de carduri pentru flote, fiind prima companie românească independentă ce oferă astfel de servicii, potrivit reprezentanţilior societăţii. Sistemul de carduri Rottco Synergy permite alimentarea de carburanţi şi accesul la servicii specifice operării de flote, controlul cheltuielilor cu carburanţii si gestionarea costurilor aferente exploatării flotelor de maşini sau camioane.
„Prin acest program, proprietarii de staţii independente vor fi în măsură să ofere servicii la nivel naţional, cu beneficii locale, un program care menţine profitul acolo unde se generează, în benzinăriile independente, în folosul comunităţilor locale. Prin metode flexibile de facturare şi de plată pentru flote şi furnizori, vom fi în măsură să maximizăm beneficiile atât ale participanţilor la proiect, cât şi ale beneficiarilor care sunt, în primă fază, operatorii si proprietarii de flote“, a afirmat directorul general al Rottco Consult, Paul Pap.
Paul Pop a vizat atragerea în cadrul proiectului a benzinăriilor numite „white station“, categorie în care intră staţiile private neafiliate şi fără brand. „În România, există aproximativ 2.000 de staţii de distribuţie, din care circa 600 de staţii sunt white station“, se arăta în prezentarea menţionată.
Potrivit documentului, marile reţele internaţionale de distribuţie de carburanţi (OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol), care domină piaţa românească, au vânzări medii zilnice cuprinse între 7 şi 12 metri cubi de carburanţi / staţie. Pe următorul loc se clasează reţelele locale, precum Euro-Oil, ARAL sau Ana-Oil.