Nuclearelectrica va opri vineri pentru mentenanţă Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă

Nuclearelectrica va opri vineri pentru mentenanţă Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă

Un reactor de la Cernavodă asigură în jur de 9% din consumul de electricitate al ţării

Nuclearelectrica (SNN) va opri vineri Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, operaţiunea făcând parte din programul de mentenanţă, a anunţat joi compania.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 9 mai 2014. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 10 mai 2014, ora 00:00. Opririle planificate ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă fac parte din programul de mentenanţă şi sunt realizate o dată la fiecare doi ani pentru fiecare Unitate“, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Nuclearelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
 
Compania asigură anual circa 20% din necesarul de electricitate la nivel naţional.
Nuclearelectrica este controlată de stat, care deţine 81,27% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea are aproape 9,73% din titluri. Restul acţiunilor sunt listate pe bursă.
 
Mai puteţi citi:
 
 

 

citeste totul despre: