NEPI a încheiat fuziunea cu Rockcastle şi devine cel mai mare investitor listat din Europa Centrală şi de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NEPI

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai mari jucători din piaţa imobiliară românească, a anunţat că a încheiat fuziunea cu alt mare fond imobiliar sud-african, Rockcastle Global Real Estate Company.

Fuziunea are efecte începând cu 11 iulie 2017.

Noua companie formată, NEPI Rockcastle Plc (NEPI Rockcastle), ca urmare a  preluării dreptului de proprietate a întregii activităti NEPI şi Rockcastle, devine, în funcţie de capitalizarea bursieră, cel mai mare investitor imobiliar listat din Europa Centrală şi de Est şi una dintre primele 10 companii imobiliare listate din Europa continentală. 

Ca urmare a fuziunii, cele două companii au încetat tranzacţionarea acţiunilor pe JSE şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în cazul NEPI, şi pe JSE şi Bursa din Mauritius, în cazul Rockcastle. Începând cu 12 iulie 2017, NEPI Rockcastle se tranzacţionează pe JSE şi Euronext Amsterdam, sub noul cod buriser NRP, cu o capitalizare bursieră la listare de 6,1 miliarde de euro.

Compania se axează în continuare pe deţinerea, adminstrarea şi dezvoltarea de proprietăţi comerciale dominante în pieţe competitive din Europa Centrală şi de Est, deţinând poziţii de top în Romania (cel mai mare investitor imobiliar pe segmentul de retail), Polonia (al patrulea cel mai mare investitor pe segmentul de retail) şi Slovacia (a doua cea mai mare companie de pe acest segment) şi având o prezenţă puternică în Croaţia, Cehia şi Serbia. În prezent, NEPI Rockcastle deţine şi administrează 51 de proprietăţi operaţionale localizate în principal în şase ţări din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare totală de aproximativ 4 miliarde de euro, precum şi şase dezvoltări în curs de construcţie.

NEPI Rockcastle deţine, de asemenea, un portofoliu semnificativ de acţiuni listate şi lichide, ale unor mari companii imobiliare globale care domină prin performanţă pieţele pe care activează, având operaţiuni în S.U.A., Marea Britanie şi în Europa continentală, cu o valoare de peste 1 miliard de euro.

În calitate de directori generali, Alex Morar şi Spiro Noussis vor colabora pentru a optimiza integrarea echipelor de management ale celor două companii, cu scopul de a pune în aplicare strategia grupului. Alex Morar se va concentra cu precădere pe dezvoltarea operaţiunilor din ţările acoperite anterior de NEPI (România, Slovacia, Croaţia şi Serbia), iar Spiro Noussis pe pieţele unde Rockcastle a fost prezentă (Polonia şi Republica Cehă).

În urma implementării fuziunii, S&P a atribuit un rating BBB, cu perspectivă stabilă, pentru NEPI Rockcastle (cu un notch mai mare mare decât cel deţinut de NEPI), în conformitate cu ratingul preliminar atribuit la data de 2 iunie 2017. Totodată, S&P a majorat ratingul obligaţiunilor emise de NE Property Cooperatief U.A. şi garantate în prezent de NEPI Rockcastle de la "BBB-" la "BBB". 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite