Impozitul forfetar pentru hoteluri: 42-200 de euro/cameră în Bucureşti, 15-66 de euro/cameră la mare şi 19-82 de euro/cameră la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul impozit pe camera de hotel ar putea fi cuprins între 42 şi 200 de euro pe an pentru structurile din Bucureşti, 15-66 de euro pentru cele de pe litoral şi 19-82 de euro pentru staţiunile montane, reiese din formulele de calcul transmise de Ministerul Economiei către Ministerul Finanţelor.

Guvernul intenţionează să modifice prin lege modul de taxare a hotelurilor şi pensiunilor şi să introducă un impozit care va înlocui cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri. Se urmăreşte astfel lărgirea bazei de impozitare prin taxarea firmelor care nu declară profit şi care, potrivit autorităţilor, fac evaziune fiscală.

Formulele de calcul pentru noul impozit au rezultat în urma discuţiilor purtate de Ministerul Economiei cu reprezentanţii patronatelor din turism. Acestea includ o valoare de bază a impozitului, care este de 50 de euro pe cameră pe an pentru hotelurile de 1-2 stele, de 75 de euro pentru trei stele, 125 de euro pentru patru stele şi 200 de euro în cazul unităţilor de cinci stele. Impozitul se calculează înmulţind trei indicatori: valoarea de bază, coeficienţii de sezonalitate şi cei de zonă.

Coeficienţii de sezonalitate au fost stabiliţi la 0,8 în Bucureşti, municipii şi oraşe, 0,5 în zona rurală şi staţiunile montane, şi 0,4 în hotelurile şi pensiunile de pe litoral şi din Delta Dunării. Coeficientul de zonă este cuprins între 1,02 şi 1,25 în Bucureşti, 0,96-1,14 în municipii, 0,98-1,03 în oraşe, staţiuni de pe litoral şi montane şi 0,8 în Delta Dunării.

"Dacă se aplică formula agreată de FPTR, presiunea fiscală a contribuabililor de bună credinţă, care au plătit şi până acum taxe şi impozite, va scădea cu până la 60%. Cei care nu au plătit şi nu plătesc impozite vor simţi, în schimb, o povară fiscală. Dacă propunerile FPTR nu vor fi agreate, vom lupta pentru introducerea lor, pentru că nu vom fi niciodată de acord ca noua modalitate de impozitare să ducă la creşterea contribuţiilor fiscale pe care le plătesc contribuabilii corecţi", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), potrivit Mediafax.

Noua modalitate de impozitare nu va fi una suplimentară şi firmele care plăteau corect până în prezent vor achita mai puţin, iar cele care nu plăteau deloc vor fi taxate, potrivit Ministerului Economiei. În prezent, hotelurile şi pensiunile care au cifră de afaceri sub 65.000 de euro plătesc un impozit de 3% pe cifra de afaceri. Dacă depăşesc acest volum, nu mai sunt impozitate pe cifra de afaceri, ci cu 16% pe profit.

Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a afirmat de mai multe ori că anumiţi hotelieri declară pierderi tocmai pentru a nu fi impozitaţi. 

"Efectele scontate ale introducerii acestei noi modalităţi de impozitare, care va înlocui plata impozitului de 16% pe profit sau 3% pe venitul microintreprinderilor, sunt cele de implementare a unei etici în afaceri, care va conduce şi la o conformare voluntară de plată a taxelor şi impozitelor, mărindu-se şi baza de colectare (cei care plăteau corect până acum, vor plăti mai puţin, iar cei care nu plăteau deloc, prin noua modalitate de impozitare vor plăti)", a arătat ministerul.

În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite