Hidroelectrica a mai câştigat două procese cu „băieţii deştepţi“. Traderii Energy Holding şi EFT cereau daune de 102 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica se află în insolvenţă din anul 2012
Hidroelectrica se află în insolvenţă din anul 2012

Producătorul de energie Hidroelectrica, aflat în insolvenţă din 2012, a câştigat încă două procese cu „băieţii deştepţi“, Tribunalul Bucureşti respingând în data de 16 martie contestaţiile prin care Energy Holding şi EFT cereau daune de 102,1 milioane de lei.

Energy Holding, unul dintre traderii de energie ale căror contracte au fost denunţate de către Euro Insol, a solicitat la deschiderea procedurii insolvenţei despăgubiri în cuantum de 91,1milioane de lei pentru diminuarea cantităţii de energie livrată de către Hidroelectrica în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012 datorită aplicării clauzei de forţă majoră. 

„Prin sentinţa civilă nr. 3757/10.04.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primul ciclu procesual, contestaţia Energy Holding a fost respinsă pe cale de excepţie că inadmisibilă. Recursul Energy Holding a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia nr. 643/12.03.2014 a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond.

În rejudecarea pe fond, instanţa a decis în favoarea Hidroelectrica, după administrarea unui probatoriu complex care a inclus un volum foarte mare de înscrisuri şi trei expertize tehnice. Totodată, Energy Holding a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, constând în 61.000 lei onorarii de expert şi 29.700 lei onorarii avocaţiale“, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Potrivit companiei de stat, contractul cu Energy Holding a generat în perioada 2006 - 2012 o pierdere de peste 1,4 miliarde de lei pentru Hidroelectrica. „Din energia disponibilizată prin denunţarea acestui contract păgubos, Hidroelectrica a obţinut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015  venituri suplimentare de peste 550 milioane lei“, mai arată Hidroelectrica.

Şi în cazul traderului elveţian EFT AG instanţa a respins, prin sentinţa civilă nr. 1892 din 16 martie 2016, contestaţia împotriva Tabelului preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar. Euro Insol a refuzat în 2012 înscrierea traderului cu suma de 11 milioane lei reprezentând daune.

„Contestaţia EFT AG a fost de asemenea respinsă în primul ciclu procesual, prin sentinţa nr. 1151/06.02.2013. Curtea de Apel Bucureşti a casat şi această sentinţa prin decizia nr. 644/12.03.2014, trimiţând cauza spre rejudecare pe fond tot pe motive de procedură. 

În rejudecarea pe fond instanţa a decis în favoarea Hidroelectrica. În acest litigiu, EFT AG a susţinut că în anul 2011 Hidroelectrica nu i-a livrat întreagă cantitate de energie contractată, susţinere contrazisă de probele administrate în cauză, care au demonstrat că în realitate, în anul 2011 Hidroelectrica a livrat EFT AG mai mult decât ar fi fost obligată conform contractului“, mai arată Hidroelectrica în comunicat.

Euro Insol şi Hidroelectrica au fost aparate în instanţa de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Stănescu, Milos, Dumitru şi Asociaţii, iar societăţile Energy Holding şi EFT AG au fost aparate de avocaţii de la Tucă Zbârcea şi Asociaţii.

Hidroelectrica se află în insolvenţă din anul 2012, în principal ca urmare a contractelor păguboase semnate cu „băieţii deştepţi“ şi a lucrărilor de retehnologizare foarte scumpe.

Compania urmează să fie listată pe bursă după ce va ieşi din insolvenţă, în vara acestui an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite