Grampet a inventat locomotiva care merge cu ulei vegetal. Aceasta a fost dezvoltată la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul feroviar Grampet a anunţat, luni, că a dezvoltat şi testează prima locomotivă din România al cărei motor funcţionează exclusiv cu biodiesel sau ulei vegetal, fără adaos de motorină.

Motorul are aceleaşi performanţe ca unul care funcţionează pe bază de motorină, mai arată compania.

Noul motor, dezvoltat la centrul de proiectare-cercetare-dezvoltare din cadrul Reloc - Electroputere VFU Craiova, este destinat locomotivei LDE 2100 CP, una dintre cele mai răspândite locomotive diesel din România, folosită atât la transportul de pasageri, cât şi la cel de marfă. La Craiova, de-a lungul timpului, au fost produse peste 2.000 de astfel de locomotive.

„Locomotiva a trecut deja printr-o serie de teste şi reglaje şi au fost realizate şi probe pe calea ferată pentru a vedea la lucru motorul, iar rezultatele de până acum oferă motive de încredere pentru Grampet Group. Testele vor continua în perioada următoare pentru a monitoriza comportamentul motorului şi în condiţii meteo mai dificile, urmând ca, la finalizarea tuturor probelor şi verificărilor, soluţia tehnică să fie implementată în masă“, se menţionează în comunicat.

Reloc - Electroputere VFU Craiova, specializată în producţia, modernizarea şi repararea de locomotive, are 600 de angajaţi şi face parte de trei ani din portofoliul Grampet, grup deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite