Directorul Nuclearelectrica: Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă costă 1,2-1,5 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă ar costa între 1,2 şi 1,5 miliarde de euro, bani care ar putea veni din creditare sau emisiune de obligaţiuni, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica, în cadrul emisiunii 7/24 Capital, o producţie a Bursei de Valori Bucureşti.

Întrebat dacă există un plan de retehnologizare a reactorului 1, Ghiţă a declarat că demararea acestui proiect a fost aprobată în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei la finalul lunii septembrie.

El a precizat că, din punct de vedere economic, „proiectul are foarte mare logică”, deoarece cu jumătate din costul unui reactor poate fi prelungită durata de viaţa a reactorului 1 cu 30 de ani.

Marius Pandele, Analist Prime Transaction, susţine că retehnologizarea pare o investiţie rentabilă.Având în vedere că rezultatul ar fi asemănător cu construcţia unui reactor nou şi asta s-ar face la nişte costuri mai mici, din punctul ăsta de vedere pare o investiţie rentabilă. Pe de altă parte, această sumă este foarte mare, e aproape cât capitalul propriu din acest momentul al Nuclearelectrica şi destul de mult peste valoarea de piaţă a companiei. Din punctul ăsta de vedere va fi nevoie de o prezentare destul de interesantă pentru investitori în aşa fel încât să fie convinşi că e vorba de un proiect bun. E vorba de un mix de atragere a resurselor financiare în principal din mediu privat, din credite, obligaţiuni poate şi din majorări de capital”, a declarat Pandele.

În ceea ce priveşte sursele de finanţare pentru acest proiect, Cosmin Ghiţă a declarat: „Este foarte prematur, însă evaluăm toate opţiunile şi în mod cert vrem să beneficiem de faptul că suntem o companie listată în conturarea strategiei noastre de finanţare. Dacă face sens la momentul respectiv, vorbim de faza de planificare, se va termina în 2021 deci mai sunt 3 ani, vom lua în considerare diverse instrumente de finanţare fie că vorbim de creditare, de emisiune de obligaţiuni sunt opţiuni pe care le avem pe masă şi le evaluăm în funcţie de fluctuaţia şi apetitul pieţei pentru astfel de proiecte”,

„Această perspectivă de a mai prelungi cu încă 30 de ani durata de viaţă a unui reactor la un returner ascent dublu atrage foarte mulţi investitori. Conform strategiei adoptate în AGA ne uităm la o închidere a reactorului între decembrie 2026 şi decembrie 2028. Ca orice acţiune de retehnologizare aceasta se planifică în mai mulţi ani şi are mai multe etape. Noi momentan suntem programaţi pentru finele etapei I, care înseamnă studiu de fezabilitate, planificare iniţială şi dezvoltarea strategiilor de contactare şi finanţare”, a declarat CEO-ul Nuclearelectrica. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite