Decizia privind ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, amânată pentru 15 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de electricitate din România
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de electricitate din România

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au amânat cu o săptămână decizia privind ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica, astfel că aceasta se va pronunţa în data de 15 iunie, a declarat miercuri, avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorului judiciar al producătorului de energie.

Hidroelectrica se află în insolvenţă din iunie 2012. Pe perioada insolvenţei, administratorul judiciar a eliminat contractele păguboase cu „băieţii deştepti“ din energie şi a redus personalul companiei. 

În urma măsurilor de redresare, Hidroelectrica a redus datoriile şi a devenit una dintre cele mai profitabile companii de stat.

În ultimul bilanţ la conducerea companiei, Remus Borza a anunţat că Hidroelectrica a înregistrat în primele cinci luni ale acestui an o cifră de afaceri de 1,29 miliarde lei, în scădere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul brut a scăzut cu 12%, la 560 milioane lei, ca urmare a reducerii producţiei şi a preţurilor mici din piaţă.

Totuşi, Borza estimează că Hidroelectrica va înregistra în 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei, faţă de 899,4 milioane lei în 2015. 

În plus, Hidroelectrica avea la 31 mai lichidităţi de 1,6 miliarde lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite