Companiile care cumpără activele combinatului Oltchim nu preiau nici datoriile, nici contractele cu clienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro.

Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesaţi de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condiţiile în care se va realiza tranzacţia. 

„Datoriile vânzătorului, inclusiv obligaţiile potenţiale legate de protecţia mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Niciun contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător şi cealaltă parte contractantă“, arată documentul.

Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligaţii legate de angajaţi. „Nu există nicio obligaţie contractuală de a prelua angajaţii împreună cu activele“, mai arată documentul realizat de consultant şi de administratorul judiciar al Oltchim.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active ale combinatului. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite