Fenechiu se pune la masa negocierilor cu „peţitorii“ CFR Marfă. Toţi investitorii au depus ofertele pentru preluarea transportatorului feroviar de marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei investitori interesaţi să preia CFR Marfă – compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviat-Donau Finanz – au depus ieri ofertele preliminare, iar comisia de privatizare din Ministerul Transporturilor începe mâine discuţiile cu fiecare ofertant.

Ierii s-a parcurs încă o etapă în procesul de privatizare a companiei de stat CFR Marfă. Compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria au depus ieri oferte preliminare şi neangajante pentru preluarea CFR Marfă, a declarat Ralu Fenechiu, ministrul Transporturilor. Începând de astăzi, ora 10.00, comisia de privatizare va negocia cu fiecare dintre cei trei investitori interesaţi de CFR Marfă. 

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00. În ziua următoare, comisia de privatizare va deschide plicurile şi va stabili câştigătorul licitaţiei. Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acţiunile companiei. Licitaţia pentru privatizarea companiei porneşte de la 180 de milioane de euro.

Nimic despre americani

Cei trei investitori interesaţi de preluarea CFR Marfă nu sunt la prima încercare. Iniţial, procedura demarată la 8 mai a eşuat pentru că niciunul dintre cei trei nu s-au precalificat mai departe la privatizare întrucât documentaţia era incompletă. Ulterior, procedura s-a reluat de la zero, o parte din condiţiile din caietul de sarcini au fost modificate de Ministerul Transporturilor, iar, la 23 mai, cei trei investitori au intrat pe lista scurtă în cursa pentru CFR Marfă. Cine sunt investitorii interesaţi să cumpere operatorul feroviar de transport marfă? 

OmniTRAX este o companie americană de servicii de transport cu sediul în Denver, Colorado. Întrebat de jurnalişti de cine este reprezentată OmniTRAX şi care este cifra de afaceri a companiei, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, a răspuns că nu-l interesează reprezentantul şi compania, că nu ştie ce afaceri are OmniTRAX, dar că „vom studia mai mult despre toţi investitorii după ce vor trece de faza de precalificare“.

Reprezentantul companiei americane în procesul de privatizare a CFR Marfă este Philip Bloom, un personaj controversat, condamnat în SUA pentru spălare de bani, fraudă şi coruperea unor înalţi ofiţeri, într-un caz legat de contracte de construcţie în Irak. Bloom a fost implicat în multe privatizări din România în urmă cu 10 ani şi a fost asociat într-o firmă de consultanţă cu bancherul Bogdan Baltazar. În ceea ce priveşte veniturile companiei, acestea s-au ridicat în 2011 la 37,5 milioane de dolari (27 de milioane de euro), potrivit datelor postate pe portalul indeed.com. Reamintim că una dinte condiţiile puse de Transporturi în privatizarea CFR Marfă este ca cifra de afaceri medie anuală din ultimii trei ani să depăşească 20 de milioane de euro. În procedura iniţială, înainte de modificarea caietului de sarcini, cifra de afaceri medie cerută era de 30 de milioane de euro pe an în ultimii trei ani.

GFR vrea şi transportul feroviar de marfă din Bulgaria  

În cursa pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă s-a înscris şi Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare transportator feroviar privat din România. Compania este controlată de omul de afaceri Gruia Stoica (45 de ani) şi face parte din grupul Grampet, care administrează aproape 17.000 de vagoane şi peste 400 de locomotive. 

GFR avea în 2011 aproape 2.400 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 180 de milioane de euro şi un profit de peste 6,8 milioane de euro, potrivit ultimelor date postate pe portalul Ministerului Finanţelor. Dacă luăm în calcul numai afacerile companiei din 2011, GFR ar îndeplini fără probleme condiţiile puse de Ministerul Transporturilor pentru preluarea CFR Marfă. 

GFR se află şi în etapa finală de privatizare a BDZ Cargo, transportatorul feroviar de marfă din Bulgaria, unde următorul termen este 21 iunie, cel de depunere a garanţiei. Gruia Stoica se clasează pe locul opt în topul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 430 de milioane de euro.

Relaxare cu dedicaţie 

Şi asocierea formată din Transferoviar Grup (TFG) şi fondul de investiţii Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este interesată de preluarea operatorului feroviar de transport marfă. Donau-Finanz este un fond de investiţii din Austria, fondat în 1957, care administrează active de peste două miliarde de euro. Fondul s-a calificat în faza finală a procesului de privatizare a transportatorului de marfă bulgar – BDZ Freight Services.

Transferoviar este o companie înfiinţată în 2003, cu obiectul de activitate „transporturi de marfă pe calea ferată“, deţinută în proporţie de 98,79% de omul de afaceri Călin Mitică şi de Kinga Madărăşan (1,21% din părţi). Chiar dacă Transferoviar s-a asociat în procesul de privatizare a CFR Marfă cu fondul de investiţii austriac pentru o putere financiară mai mare, compania controlată de Călin Mitică trebuia iniţial să aibă o cifră de afaceri de cel puţin 30 de milioane de euro, pentru că ea deţine licenţa de transport marfă.  

Potrivit datelor financiare ale Transferoviar, din 2010 şi 2011, postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, reiese că firma s-ar fi putut califica în cursa pentru CFR Marfă doar cu ajutorul unui an 2012 cu totul şi cu totul excepţional. Transferoviar a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 14,54 milioane de euro, iar în 2011 – de 20,69 milioane de euro. Pentru ca cifra de afaceri medie anuală din ultimii trei ani să îndeplinească criteriile impuse iniţial de Transporturi, adică să fie de minimum 30 de milioane de euro, Transferoviar ar fi trebuit să consemneze în 2012 afaceri de 54,76 milioane de euro, de aproape trei ori mai mare decât cea înregistrată în anul anterior. 

Numai că firma clujeană a avut în primul semestru al anului trecut o cifră de afaceri de 13,36 milioane de euro, de unde reiese că în al doilea semestru ar fi trebuit să marcheze afaceri de 41,4 milioane de euro, de peste trei ori cifra înregistrată în prima jumătate din 2012.     

În noile condiţii impuse de Transporturi, pentru ca cifra de afaceri medie anuală din ultimii trei ani să fie de cel puţin 20 de milioane de euro, Transferoviar ar trebui să aibă bilanţul pe 2012 închis cu o afaceri de 24,73 milioane de euro, mult mai apropiată de potenţialul său real.

Surse apropiate tranzacţiei au declarat pentru „Adevărul“ că descalificarea celor trei investitori în etapa elaborării listei scurte a fost decisă tocmai pentru ca în caietul de sarcini să fie modificată condiţia privind cifra de afaceri minimă şi tocmai pentru a înlesni accesul Transferoviar către CFR Marfă.

Mitică, un investitor controversat

Omul de afaceri Călin Mitică a fost achitat, în ianuarie 2013, printr-o sentinţă nedefinitivă a Judecătoriei Cluj-Napoca, în dosarul întocmit în 2010 de procurorii DNA, în care erau acuzate şi alte opt persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni economice şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Mai exact, Mitică, acţionar şi al companiilor Remarul 16 Februarie şi Activ Invest, a vândut şase automotoare second-hand aduse din Germania către SNTF CFR Călători S.A. la un preţ total de 7,5 milioane de lei, adică de 16 ori mai mare decât preţul lor iniţial. Prejudiciul creat SNTF CFR Călători este de peste 2,82 milioane de lei, potrivit procurorilor DNA. 

Presa a relatat că Mitică beneficiază de sprijinul democrat-liberalului Vasile Blaga, astfel că directorul firmei Activ Invest, Emil Sabo, cercetat şi el în acelaşi dosar, a fost numit la şefia Companiei Naţionale de Investiţii în perioada în care Blaga era ministru al Dezvoltării. Sabo a fost numit ulterior director general la CFR SA. 

Mai mult, astăzi, când încep negocierile directe dintre Transporturi şi investitorii care ieri au depus ofertele neangajante, Transferoviar Grup are primul termen la Judecătoria Cluj-Napoca, după ce CFR Călători a acţionat compania în instanţă pentru „litigii cu profesioniştii“. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite