Care sunt companiile scutite de la plata unei părţi din cota de certificate verzi. Ministrul Economiei: Dacă primeşti acest ajutor, ce faci tu ca să devii competitiv?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 37 de companii, printre care OMV Petrom, Alro, Elsid, Lafarge Ciment Romania, Rompetrol Rafinare, ArcelorMittal şi Azomureş, au beneficiat în acest an de schema de ajutor de stat prin care au fost scutite de la plata unei părţi din numărul de certificate verzi aferent cotei obligatorii.

Cantitatea de energie estimată a fi exceptată de la achiziţionarea de certificate verzi pentru anul 2015 este de circa 7 TW, potrivit unui comunicat emis vineri de Ministerul Economiei. Alte companii care au beneficiat de schema de ajutor de stat au fost Vimetco Extrusion SRL, Carpat Cement Holding SA, Chimcomplex Borzeşti, Saint Gobain Glass Romania SRL, Romcarbon SA şi Linde Gaz Romania.

Este pentru prima dată când Ministerul Economiei face cunoscută lista companiilor beneficiare de schema de ajutor de stat instituită prin Hotărârea de Guvern 495/2014, care au primit acordurile pentru exceptare de la plata unei părţi din numărul de certificate verzi aferent cotei obligatorii.

Prin Hotărârea de Guvern 495/2014 se urmăreşte diminuarea presiunii costurilor cu energie electrică pentru marii consumatori de energie electrică, astfel încât acestea să îşi păstreze sau să îşi îmbunătăţească competitivitatea pe diverse pieţe. Practic, prin păstrarea competitivităţii, se poate spune că se păstrează locuri de muncă aflate în potenţial pericol în situaţia în care întreprinderile şi-ar pierde competitivitatea. 

Companiile sunt exceptate de la plata certificatelor verzi în proporţie de 40% - 85%, în funcţie de electro-intensivitatea companiei.

Invitat miercuri la Adevărul Live, Costin Borc, ministrul Economiei, a fost întrebat când va fi făcută publică lista companiilor care beneficiază de o scutire parţială de la plata certificatelor verzi. „Pentru companiile care au primit acordurile de exceptare în luna iulie vom publica lista în decembrie, iar pentru cele care au primit în octombrie, lista va apărea în luna aprilie 2016“, a răspuns ministrul Economiei.

Borc a mai spus însă că aceste companii trebuie să ia măsuri pentru a deveni competitive având în vedere facilitate de care beneficiază.

„Întrebarea pe care mi-o pun ca ministru al Economiei este cum folosesc aceşti bani şi cum îşi reduc consumul de energie. Dacă primeşti acest ajutor, ce faci tu ca societate ca să devii competitiv? Dacă prin absurd se schimbă legislaţia, ce faci tu ca societate? Sunt dispus să discut cu colegul meu, ministrul Energiei. Există două lobby-uri puternice, cel al regenerabilelor şi cel al industriei. Sunt un om al echilibrului, trebuie să vedem ce vrem să sprijinim“, a mai spus Borc, la Adevărul Live.

Iată lista completă a celor 37 de societăţi care beneficiază de o scutire parţială de la plata certificatelor verzi: 

lista companii scutite de la plata certificatelor verzi
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite