Teatrul Evreiesc fără acoperiş, dar cu promisiunea unei restaurări de 14 milioane de lei

Când am fost în decembrie la Teatrul Evreiesc, cu ocazia spectacolului dedicat Sărbătorii Luminilor, Hanukkah, nu bănuiam că această prestigioasă instituţie e de fapt o ruină.

Noua directoare, inimoasa Doamnă Maia Morgenstern a făcut  atunci totul ca să simţim bucuria unui Crăciun evreiesc sui generis, deşi cu siguranţă o frământa  soarta clădirii în care  Teatrul Evreiesc fiinţează din anul 1948.

A  venit însă viscolul şi clădirea aproape că s-a dezmembrat trimiţând-o pe directoare cu plângerile pretutindeni unde se află foruri abilitate în ţara asta . Şi tot răul spre bine , deoarece, ca la noi , în ceasul al doisprezecelea s-au găsit şi bani şi forme pentru ca acest edificiu, monument istoric să intre în proces de reparaţii şi necesare modernizări. Până una alta, hotărâtă cum o ştim Doamna Morgenstern a smuls promisiuni ferme de care n-avem de ce să ne îndoim, câtă vreme le-au făcut un  Primar şi un Ministru. Trebuie să-i credem. Cel puţin  trei zile cât ţine orice minune. Teatrului, care-şi suspendase activitatea,  i s-a găsit şi o soluţie pasageră, printr-un parteneriat cu Teatrul de Comedie care –i va găzdui spectacolele în Sala Nouă din strada Sfânta Vineri, lângă Templul Coral. Sigur că spectacolele de la Evreiesc vor” intra ” mai mult sau mai puţin în acest spaţiu special şi neconvenţional de la Sala Nouă, fiind concepute pentru scena italiană clasică de la Evreiesc. Dar  nu e treaba nostră să anticipăm soluţiile de translare a montărilor care se vor găsi cu siguranţă.

Ce vrem să spunem acum e că poate cu această ocazie Teatrul Evreiesc îşi va mediatiza mai bine istoria şi problemele, inclusiv statutul de monument istoric, despre care circulă informaţii restrânse chiar şi pentru cei interesaţi.

Puţini ştiu, de pildă, că în acest loc a fost înainte de înfiinţarea teatrului de stat, celebrul Baraşeum, creat în perioada prigoanei legionare, când artiştii evrei au fost daţi afară din teatrele româneşti şi obligaţi într-un fel să se ascocieze, formând teatrul mai sus menţionat. Preponderent de revistă acest legendar ansamblu în care au strălucit actori ca Beate Fredanov, Al. Finţi, Willy Ronea, Mircea Crişan, a creat şcoală, regăsită nu mai departe decât în invocatul spectacol de Hanuka. Vesel, autoironic, mustind de bancuri evreieşti, şi de muzică tradiţională, acesta a readus mai aproape tradiţia unui gen atât de îndrăgit nu doar în cartierul evreiesc de odinioară, ci şi în istoria generală a artelor spectacolului.

Un bun de patrimoniu, Baraşeum a avut şi o locaţie de importanţă istorică legată de numele medicului Iuliu Barasch, cel care a cumpărat terenul şi a construit clădirea. Ce s-a mai întâmplat apoi cu ea, mai ales de când a devenit proprietatea Fundaţiei Caritas, e învăluit în ceaţă, ca atâtea istorii imobiliare din ţara noastră de dinainte şi de după decembrie ’89. Primăria spune acum că noii proprietari nu şi-au făcut treaba, lăsând imobilul să se degradeze. Direcţia monumentelor tace. Doar doamna director vorbeşte cu glasul ei puternic de la înălţimea prestigiului unei mari actriţe peste care nu se va putea trece.

Am putea crede că este singurul şi cel mai credibil argument în perspectiva unor lucrări de restaurare care vor începe în curând, dar Doamne, când se vor termina? Şi asta tocmai când ne pregăteam să remarcăm ambiţiile repertoriale ale noii conduceri. Baftă!