Suflete firave

Am aflat, din felurite surse, că din perspectiva mai multor clasamente (nu ştiu cât de relevante) Conor McPherson ar fi cel mai cunoscut ori mai în vogă dramaturg irlandez de astăzi. O consultarea a fişei de creaţie a dramaturgului cu pricina este, fie şi numai din punct de vedere cantitativ, cum nu se poate mai relevantă, probând locul de frunte ocupat de acesta.

Acum, fie şi dacă relativizăm încă şi mai tare superlativul relativ din informaţia cu pricina, Conor McPherson rămâne, fără doar şi poate, unul dintre cei mai importanţi autori de scrieri destinate scenei din Irlanda, înscriindu-se într-o linie tematică ce pare a fi una la mare căutare în spaţiul dramaturgic respectiv. Aceea a destinelor sufletelor firave, periodic puse la încercare, a oamenilor extraşi din rândul nefericiţilor sorţii, a dezmoşteniţilor lumii de astăzi. Din acest punct de vedere, dramaturgia irlandeză contemporană lasă impresia că ar continua scrierile unor confraţi americani din decenii mult anterioare, de felul unui Eugene O’ Neill sau Arthur Miller. Bizar mi se pare doar un singur lucru. Şi anume că până la premiera spectacolului cu piesa The Night Alive, pus în scenă de Cristi Juncu la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, în România pare-se a nu fi fost jucată decât o singură piesă din creaţia lui Conan McPherson. Am în vedere Barajul, care a avut parte de o bună reprezentare în spectacolul, altminteri cu o viaţă inexplicabil de scurtă, montat în urmă cu mai bine de doi ani de Andreea Vulpe la ArCuB.

Tommy, Doc şi Maurice sunt bărbaţi singuri pe care soarta i-a adunat sub acelaşi acoperiş. Acela al casei etern sâcâitul şi sâcâitorul Maurice. Tommy este un hippy de odinioară, rămas necondiţionat astfel, în ciuda semnelor neiertătoare ale vârstei. Are părul lung, nespălat de multă vreme, în veşnică dezordine vestimentară, aproape că pare înveşmântat în cârpe. Tommy este mereu nebărbierit, trăieşte în cumplită mizerie. A fost cândva căsătorit, are doi copii învăţaţi de mama lor să îl respingă, se mişcă greu, vocea îi este marcată de excesul de tutun şi de alcool. Nu mai este demult tânăr, dar nici atât de bătrân pe cât ne-ar lăsa să bănuim mişcările-i greoaie. Are tot felul de afaceri cu conţinut cel mai adesea neprecizat, este aparent zgârcit, amână ori eludează pe cât poate plăţile scadente, ţine banii pe care îi are în locuri pretins secrete. Unicul lui prieten este Doc, ceva mai tânăr decât el, un om cu retard psihic, sperios, retractil, altminteri bun din cale afară, care îl mai ajută la muncile ceva mai dificile, dar căruia încearcă să îi amâne plata drepturilor băneşti promise. Tommy este zgârcit când e să dea 30 de „iepuroi“, dar uită de baierele pungii când viaţa îl obligă să îl ajute pe Doc. Şi Maurice, şi Tommy, şi Doc se joacă de-a durii, sperând că astfel vor trece mai uşor prin viaţă. Sau prin ceea ce le-a mai rămas dine a. Sunt precum celibatarii dintr-un roman celebru şi extrem de emoţionant al lui Henry de Montherlant. Cei trei se ascund unul de altul până în clipa în care în viaţa lor se insinuează Aimée. O femeie cu trecut, o prostituată, care are un fel de prieten, mai curând un peşte, pe nume Kenneth. Din acest moment, totul se schimbă. Urmează situaţii dure, conflicte neplăcute, dezamăgiri, aventuri încheiate prost. Şi iminenţa despărţirii. Oprită în ultimul moment de Maurice, cel căruia îi cade primul masca. Pe urmă, vom afla şi adevărul despre ceea ce se ascunde în spatele stângăciilor şi durităţilor lui Tommy sau Doc.

FOTO Maria Ştefănescu

Expert în arta şi estetica spectacolelor de studio, regizorul Cristi Juncu ne dăruieşte şi de această dată o bijuterie a genului. Fără doar şi poate, Cristi Juncu empatizează puternic, necondiţionat cu Tommy, nutreşte înţelegere pentru Maurice şi este încercat de o indiscutabilă simpatie pentru Doc. Actorii Bogdan Farcaş, Paul Chiribuţă şi Ioan Coman vibrează şi aderă la viziunea regizorului, izbutind astfel să semnează trei creaţii remarcabile. Amestec de umor şi dramă, de surâs şi lacrimă. Cu destulă generozitate este privită şi Aimee, atent jucată de Ada Simionică. Singurul om negru şi în negru (aici şi la propriu, şi la figurat) e Kenneth, siluetat parcă cu un plus de eleganţă de Andrei Radu.

Vladimir Turturica creează un decor exact cum trebuie. O cameră afectată de trecerea timpului, de mizerie, de igrasie care dă înspre frumuseţile naturii pe care le descoperă primul purtătorul de ochelari Doc.

Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti THE NIGHT ALIVE de Conor McPherson; Traducerea: Bogdan Budeş; Regia: Cristi Juncu; Decorurile şi costumele: Vladimir Turturica; Cu: Bogdan Farcaş (Tommy), Ioan Coman (Doc), Ada Simionică (Aimée), Paul Chiribuţă (Maurice), Andrei Radu (Kenneth); Data reprezentaţiei: 27 octombrie 2018