1. Prepeleac se reinventează

Nu voi relua în spaţiul acestei cronici ceea ce spunea regizorul Alexandru Dabija despre fascinaţia exercitată asupra formaţiei lui ca om şi a formării lui în calitate de creator de teatru de poveştile copilăriei, fie ele populare sau culte. Poveşti la care revine cu bucurie şi încăpăţânare.

Voi spune doar că nu ar fi deloc păgubitor pentru un spectator de teatru ce vrea să ştie un pic mai mult despre geneza unui spectacol citirea interviului acordat Oliviei Grecea, interviu care reprezintă o parte însemnată din economia cărţii Mirunei Runcan Habarnam în oraşul teatrului, publicată în urmă cu câţiva ani de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi de revista Teatrul azi. Voi reaminti şi anul apariţiei cărţii-2010- doar spre a putea spune că de atunci şi până acum Dabija ne-a tălmăcit în limbaj scenic câteva dintre marile poveşti ale acestui popor. E vorba despre Absolut! (2011), Capra cu trei iezi - un studiu gastronomic (2012), amândouă după Ion Creangă‚ şi despre Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule! (2014), după Marin Preda.

Celor care spun că Dabija ar avea o preferinţă pentru Creangă în detrimentul lui Caragiale ţin să le reamintesc totuşi că în 2012 el a montat la Teatrul „Odeon” spectacolul intitulat CFR - Cometa, Copilul şi Căţelul şi în acelaşi an superbul Două loturi. E, cred, prea simplificator să spunem că Dabija ar crede că Creangă ar fi mai degrabă depozitarul înţelepciunii şi spiritului comic al acestui popor decât I.L. Caragiale.


N-ai tu treabă

În 2017, Dabija a decis să pună în scenă, şi tot la Teatrul ACT, basmul cu iz fantastic Dănilă Prepeleac, chemându-l iarăşi în ajutor pentru resscrierea în cheie acuzat modernă a poveştii pe Cătălin Ştefănescu. Care a scris, de fapt, povestea reinventării lui Dănilă. Acesta rămâne acelaşi om simplu şi cu bun simţ care asistă şi mirat, şi neputincios , şi protestând la rescrierea existenţei sale de trimişii Diavolului pe Pământ, transformaţi de condeiul lui Cătălin Ştefănescu în doi corporatişti. Şi unul, şi altul înveşmântaţi în tradiţionalele, banalele costume negre. A se observa ambivalenţa semnificaţiei culorii.

Dănilă şi cei doi veşnic tineri corporatişti au de vreo patruzeci de ani un contract (la fel ca în Faust) care a ajuns aproape de data expirării. Aşa că respectivii trebuie să îi prezinte lui Prepeleac albumul şi muzeul al căror rost e să îi consemneze pentru posteritate existenţa. De unde un vesel amestec de „registre de limbaj”, un relevant conflict de atitudini, dar şi încercarea (de astă dată, nereuşită) a lui Dănilă de a le mai trage celor doi draci încă o dată clapa.

Conflictul acesta este extrem de bine adus în scenă de cei trei actori din distribuţie. De Marcel Iureş, pe de-o parte, şi de Andrei Seuşan şi de Alexandru Voicu, ambii jucând cum nu se poate mai elocvent deopotrivă cartea opoziţiei şi a complementarităţii, pe de alta. Marcel Iureş este un Dănilă Prepeleac delicios, şi tradiţionalist, şi cu bun simţ, şi tacticos, şi mirat, dar şi „şmecheros”. Ceea ce nu înseamnă că nu mi-e dor să îl văd şi în alte genuri de spectacol.

Teatrul ACT din Bucureşti- N-AI TU TREABĂ de Cătălin Ştefănescu după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă; Regia: Alexandru Dabija; Cu: Marcel Iureş, Alexandru Voicu, Andrei Seuşan; Data reprezentaţiei: 12 iunie 2017

2. Trei spectacole de Bogdan Georgescu

Regretatul profesor universitar clujean Liviu Petrescu făcea, în cartea sa de debut (cf. Realitate şi romanesc, Editura Tineretului Bucureşti, 1969), observaţia că, în mai toate romanele româneşti citadine din perioada interbelică, apărea obsesiv, devorator unul şi acelaşi obiect. Telefonul. Personajele acestor scrieri pierdeau ore şi ore spre a vorbi, a-şi face confesiuni la telefon.

Nu e defel exclus ca o observaţie similară legată de ponderea deţinută de telefon în viaţa noastră să îl fi determinat pe Jean Cocteau să scrie piesa Vocea umană, câţiva ani mai târziu Samuel Beckett având, în aceaşi sens, revelaţia magnetofonului.

Primele decenii ale secolului al XXI-lea aveau să redescopere atracţia telefoanelor. A aparatelor noi, sofisticate, a smatphone- urilor, care servesc poate mai puţin la comunicarea directă, cu adevărat umană, ci la obţinerea de informaţii, la pierderea timpului, ori la înlocuirea prezenţei fizice reale printr-o absenţă simulată, voită, aparent salvatoare, favorizând abstragerea din real a personajelor.


Antisocial

Am făcut această observaţie, mai corect spus, mi-am reamintit-o, duminică, 11 iunie, când am petrecut mai multe ore în sala Teatrului sibian pentru copii şi tineret „Gong”. Acolo unde a fost programată, în cadrul ediţiei a XXIV-a FITS, reprezentarea a trei spectacole scrise şi regizate de Bogdan Georgescu. Realizate, precum Familii de Eugen Jebeleanu sau Rocky Horror Show, graţie colaborării dintre Teatrul Naţional „Radu Stanca ” şi Secţia de Teatru a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. O colaborare deloc formală, nicidecum de ochii lumii, defel în numele mai vechii şi depăşitei integrări a învăţământului cu cercetarea şi producţia.

Dar revenind. În toate cele trei producţii- în foarte bine articulatul Antisocial, spectacol care are deja o istorie, în comicul şi tristul MAL/PRAXIS, dar şi în mai fragilul, mai aproximativul, mai puţin convingătorul MINOR, smartphone-ul are importanţa lui. Subliniază evadarea din realitate şi fuga de asumarea răspunderii adevărate în Antisocial, contrapunctează situaţii comice, hilare şi aduce vestea care schimbă dintr-o dată totul în MAL/PRAXIS sau e folosit pentru ocuparea timpilor morţi, ori a favoriza mimarea unui autism folositor, dar şi spre a marca suspendarea moralităţii unor inşi care fac mare caz de moralitate în MINOR.


MAL/PRAXIS

Toate cele trei spectacole sunt puternic implicate în social. Pe care Bogdan Georgescu îl conspectează cu mare acribie, cu o încrâncenare abil mascată de comic, de umor, de replica surprinzătoare. Replică bine plasată care numai aparent aruncă totul în derizoriu, în fapt concentrând esenţa unei situaţii relevante pentru o societate malformată. Societate în care, în fapt, aproape nimic nu funcţionează aşa cum s-ar cuveni. Nici şcoala care, aşa cum bine vedem în Antisocial, îi învaţă pe elevi mai degrabă lecţia nesincerităţii, a minciunii, a turnătoriei, în care deopotrivă elevi, părinţi şi profesori fug de problemele reale mimând conservarea respectabilităţii şi militând pentru perpetuarea normei. Nici relaţiile interumane care înlocuiesc prin flecăreală, prin bârfă, prin conversaţia de dragul conversaţiei adevăratele probleme ce se decontează drastic, tragic în final( Mal/Praxis). Nici comisiile parlamentare care se fac că ar analiza şi ar căuta soluţii cazurilor dramatice, pentru ca mai apoi totul să se direcţioneze spre minor şi în interesul propriu (Minor).

Bogdan Georgescu porneşte în scrierile sale din observarea, disecarea, comentarea unor fapte reale cu mare grad de generalitate. Aşa cum se întâmplă în Antisocial, un remarcabil şi acuzator proces verbal, o privire la microscop a laşităţii generalizate, a încremenirii, a corupţiei, a absenţei asumării din şcoala românească. Sau în Mal/Praxis, unde, în spaţiul unui salon de cosmetică şi coafură, se discută de toate, problema cea mai actuală şi mai dureroasă fiind aceea a stării deplorabile a sistemului românesc de sănătate, a condiţionării actului medical de bani, de şpagă. Alteori, acelaşi Bogdan Georgescu se serveşte de cazuri punctuale (cazul Bodnariu, cazul Kobborg), puse în oglindă, cu scopul de a devoala o realitate ce se ascunde şi macină în spatele lor. Macină până într-acolo încât construiesc caverne în societate, în viaţa cotidiană.

Genul de spectacole specific felului de a scrie, de a gândi şi de a face teatru al lui Bogdan Georgescu se bazează îndeosebi pe replică, pe tensiunile, efectele şi surprizele ce se nasc preponderent din replică. Există un fel de preferinţă pentru acel vesel, însă, în realitate, atât de generator de impact, de întrebări, de îngrijorări, poate chiar de revolte na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! De aici atenţia specială acordată de regizorul Bogdan Georgescu pregătirii lansării vorbelor. Şi aici, în tehnica pregătirii operaţiunii, există diferenţe notabile între Antisocial şi Mal/praxis pe de-o parte şi Minor pe cealalta.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu- MAL/PRAXIS –Un spectacol de Bogdan Georgescu; Cu: Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Ştefania Marola, Raj-Alexandru Udrea, Cristina Ragos, Alexandra Spătărelu; Data reprezentaţiei: 11 iunie 2017

Teatrul Naţional „Radu Stanca” şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu-ANTISOCIAL- Un spectacol de Bogdan Georgescu; Cu: Anton Balint, Cristina Blaga,Paul Bondane, Călin Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Maria Tomoioagă; Data reprezentaţiei: 11 iunie 2017

Teatrul Naţional „Radu Stanca” şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu- (#MINOR- Un spectacol de Bogdan Georgescu; Cu: Vladimir Petre, Gabriela Pîrliţeanu, Raj-Alexandru Udrea, Maria Soilică, Claudiu Urse; Data reprezentaţiei: 11 iunie 2017