Montarea a produs şi în timpul realizării şi după multă bucurie atunci prin anii 90 când atât de puţină lume mai mergea la teatru fiind ocupată cu politica (normal pentru un popor de comentatori tv care nu se dezminte nici azi). Cum piesa avea veselia ei tristă iar spectacolul plusa în această direcţie, succesul a fost cel aşteptat adică foarte mare, rămânând în amintire ca un moment de satisfacţie artistică pentru toată trupa. Ba chiar şi pentru teatrul românesc dacă judecăm după cronici. Jucau George Alexandru. Valeriu Preda, Diana Lupescu, înlocuită din cauză de gravidie de Dana Dogaru, Camelia Zorlescu, Tania Filip, Catrinel Paraschivescu, Cristian Sofron, Mircea Jida, dar mai jucau şi ritmurile bine potrivite ale partiturii deloc simplă, dar bine redată, măsura în dans şi cânt pe care Colceag le simţise bine în ton cu atmosfera nostalgică de mahala bucureşteană a acestei pagini pitoreşti de literatură. Eugen Rotaru venea şi el cu cupletele din acelaşi aluat aşa încât întregul s-a coagulat repede şi indestructibil.


Sursa foto: Teatrul Nottara

Câţiva dintre supravieţuitorii acestui succes în frunte cu Diana Lupescu, devenită între timp şi regizoare s-au gândit să reia pe scena din bulevard lucrarea într-o viziune asemănătoare dar nu identică, lucru imposibil având în vedere noua distribuţie. Altă generaţie, alte date de talent, alt public. Spectacolul  rezultat are succes, e vesel, reuşit în părţile muzicale (partitura fiind foarte dificilă, iar play back-ul un examen greu pentru orice actor). Scârţâie în privinţa ambianţei scenografice. Pe afiş  semnează Vladimir Juganu, dar se pare că a părăsit corabia înainte de mal, lăsând moştenire o hardughie de fieroase care nu prea ştim la ce trebuia să folosească. Acum doar îi ajută pe actori să fie mai vizibili alergând pe scările respectivei instalaţii. Dar ei actorii sunt minunaţi şi au fiecare în parte şi toţi laolaltă momente aplaudate. Mike Gheorghiu e Broască, cel mai liric şi păgubos... în dragoste dintre toţi aceşti dezmoşteniţi ai sorţii dintr-un Maidan cu dragoste (vezi G.M. Zamfirescu) pe care M.R. Paraschivescu l-a completat cu doza de şmecherie benignă pe care-a injectat-o acestei găşti de manglitori nefericiţi.


Sursa foto: Teatrul Nottara

Interpretul are farmec şi punctează elocvent prin replica Asta-i ciudat filosofia piesei privind condiţia umană care nedreptăţeşte adesea. Dan Clucinschi în rolul lui Sarpe realizează şi el un portret simpatic de pişicher, consolându-şi cu haz prietenii, Ioana Calotă e Mangelica, vedeta clanului. Are aplomb, e melancolică sau provocatoare după cum o cer situaţiile reuşind mai ales în episoadele năvalnice când la o adică se suie şi pe masa de biliard. Îl are partener pe Şerban Gomoi în rolul lui Forică Florescu, fantele mahalalei care împrumută cu stil fracul unui bogătaş reuşind un travesti credibil şi o deconspirare pe măsură. Bun e şi puştiul cu ziarele şi acordeonul (Alexandru Prica) şi Mihai Marinescu în rolul tartorelui Teofilos, cel care-i vămuieşte pe hoţi, dar şi Daniela Minoiu care o portretizează în culori stridente pe Zaraza, vedeta de santan. La locul lor în economia piesei Vlad Gălăţianu şi Vlad Trifaş în rolul oamenilor de ordine. Roxana Colceag semnează o coregrafie adecvată  jucând în plus în spectacol rolul Floricăi - Muta îmbogăţind personajul cu limbaj gestual foarte expresiv. În calitatea ei de regizoare, Diana Lupescu aduce acestui remember propriile ei nostalgii şi unda de melancolie pe care acestea le presupun. Prezenţi la premieră, foştii interpreţi şi martori ai spectacolului Păguboşii din 1990, printre care mă număr, i-au evocat şi omagiat cu pioşenie şi pe cei care nu mai sunt.