Regizorul Eugenio Barba, de Ziua Mondială a Teatrului: "Teatrul este arta de a dărui"
0
Eugenio Barba, una dintre cele mai importante personalităţi ale teatrului contemporan, regizor, teoretician, creator de şcoală şi fondator al legendarului Teatru Odin, primul artist care a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor de la Sibiu, transmite în acest an, din partea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, mesajul de Ziua Mondială a Teatrului sărbătorită pe 27 martie.
„Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu sărbătoreşte aniversarea Zilei Mondiale a Teatrului implicând una din marile personalităţi culturale ale lumii, artistul care deschide Aleea Celebrităţilor din Sibiu, Eugenio Barba, pentru a transmite tuturor participanţilor la festival, tuturor celor care ne sunt alături de douăzeci şi şase de ediţii, mesajul de Ziua Mondială a Teatrului”, spune Constantin Chiriac , director General al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Constantin Chiriac , director General al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu FOTO: Rareş Helici
„Arta de a dărui"
Când afirmăm că teatrul este arta de a dărui, imediat se naşte o întrebare: de ce şi ce dorim să dăruim şi cui?
Această întrebare oscilează între tehnică şi etică. Aceeaşi întrebare are legătură cu istoria de care aparţinem. Timpul nostru este format din mai mulţi curenţi ce circulă în sensuri opuse, în ritmuri diferite şi pe diferite niveluri. Putem naviga pe un singur curent pe care îl descoperim, refuzându-le pe celelalte.
Teatrul în sine nu are valoare. Noi suntem cei care decidem sensul a ceea ce facem şi a ce dorim să oferim celorlalţi. Spectacolul este un „ritual vid”, lipsit de însemnătate. Dar grija şi seriozitatea cu care ţesem un spectacol poate iradia o anumită energie care creează efectul dăruirii. Surpriza, plăcerea, dar şi gratitudinea vor evoca împreună o semnificaţie unică, personală în fiecare spectator.
Există întotdeauna o distanţă între dedicaţia pe care ne-o cere teatrul pentru a putea oferi tot ce avem mai bun şi valoarea pe care teatrul o reprezintă în societatea care ne înconjoară. Eforturile noastre creează nişte momente efemere, care au drept scop divertismentul sau, în cel mai bun caz, o artă tranzitorie. Dar noi trebuie să ne îndeplinim munca ca şi cum ar fi o chestiune de viaţă şi de moarte, asemeni unor chirurgi care dăruiesc viaţa.
Teatrul este asemeni unei case cu două uşi, una pe care se intră în tradiţia noastră, iar cealaltă pentru a evada de acolo. Teatrul este asemeni unei nave săpate în stâncă care te face să călătoreşti printre experienţele propriului tău destin şi prin istoria generaţiilor trecute.
Toate acestea sunt metafore care sugerează faptul că teatrul ne poate face să experimentăm libertatea absolută doar dacă se transcende luptând pentru a se elibera din funcţia sa unică de spectacol. Atunci, teatrul devine un dar exact în momentul în care devine „asocial”, deoarece neagă ordinea socială a nedreptăţii şi a indiferenţei. Teatrul este politica dăruirii prin mijloace artistice. O politică ce tânjeşte după schimbare şi frumuseţe.
Cine ar trebui să fie modelul nostru în arta de a dărui? Ţăranul care a hotărât să semene lei în loc de grâu.
- La ce bun să semeni lei?, întrebau vecinii săi.
- Veţi vedea la vremea recoltei, răspundea ţăranul. Primăvara sosi. Pe câmpul său, nici urmă de lei, doar fluturi care acopereau pământul asemeni unei mantii vibrante. Vecinii au râs.
- Nici vorbă de grâu, doar fluturi care nu-s buni de mâncat. Ţăranul nu se descurajă. Anul următor semănă din nou lei. Şi încă o dată culese doar fluturi. Şi toţi au râs iarăşi.
Cu trecerea timpului, oamenii s-au obişnuit ca, în acest sat, unde toţi plantau lucruri utile sau comestibile, să existe şi cineva care cultiva lei şi culegea fluturi. Când muri ţăranul, fiul său moşteni ogorul şi semănă tot lei. Iar vecinii începură din nou să râdă:
- Cine se mai crede şi ăsta? Iar de la râs trecură la batjocură la vederea recoltei de fluturi. Atunci fiul înţelese că era vremea să renunţe. Aşa că începu să semene grâu.
Vecinii îl priviră cu dispreţ. Dând din cap, spuseră:
- Tatăl lui era un om adevărat! Doar semăna lei!
Teatrul este arta de a dărui. Teatrul e politica de a semăna lei şi de a culege fluturi”, scrie Eugenio Barba, regizor, teoretician, creator de şcoală şi fondator al legendarului Teatru Odin.
Eugenio Barba, (n. 1936), este o personalitate marcantă a teatrului contemporan. Este regizor, teoretician, creator de şcoală şi fondator al legendarului Teatru Odin (1 octombrie 1964). Spectacolele şi cărţile sale au influenţat generaţii întregi de regizori, actori şi teatrologi. Este şi fondatorul Şcolii Internaţionale de Antropologie Teatrală. Prima producţie a Teatrului Odin, Ornitofilene, după un text al autorului norvegian Jens Bjørneboe, a fost prezentată în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Danemarca. Eugenio Barba a fost invitat ulterior de municipalitatea din Holstebro, un oraş mic din nord-vestul Danemarcei, să creeze un laborator de teatru. Pentru început, i s-a oferit o fermă veche şi o sumă modestă de bani. Astfel, regizorul se hotărăşte să mute Odin Teatret la Holstebro. În 1979, Eugenio Barba fondează ISTA (International School of Theatre Anthropology). A realizat peste şaptezeci de producţii, unele având nevoie de mai bine de doi ani de repetiţii. Printre cele mai cunoscute spectacole ale sale se numără Ferai, Min Fars Hus, Rămăşitele pământeşti ale lui Brecht, Evanghelia de la Oxyrhyncus, Talabot, Kaosmos, Mythos, Visul lui Andersen, Ur-Hamlet şi Don Giovanni all’Inferno.
A publicat, de asemenea, numeroase volume, dintre care amintim: O canoe de hârtie, Teatru – singurătate, meşteşug, revoltă şi Pământ de cenuşă şi diamant. A primit titlul de Doctor Honoris Causa la mai multe universităţi de renume (Århus, Ayacucho, Bologna, Havana, Varşovia, Plymouth, Hong Kong, Buenos Aires, Tallinn, Cluj-Napoca) şi a obţinut diverse premii de prestigiu.
Se încarcă comentariile...
