Oana Pellea joacă în spectacolul „Vocea umană“, la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Oana Pellea joacă duminică într-un spectacol de teatru la Londra
Actriţa Oana Pellea joacă duminică într-un spectacol de teatru la Londra

Pe 8 decembrie, actriţa Oana Pellea va juca alături de Sanda Manu în spectacolul „Vocea umană“, de Jean Cocteau, la Cockpit Theatre, situat în centrul Londrei. Reprezentaţia face parte din seria „Poveştilor spuse-n româneşte“, iniţiată de producătorul independent Claudia Cîrlig şi realizată în parteneriat cu ICR Londra.

Pentru rolul din „Vocea umană“, Oana Pellea a fost nominalizată la premiul UNITER pentru interpretare în anul 2011. Seria evenimentelor „Poveşti spuse-n româneşte“ şi-a propus să aducă la Londra spectacole valoroase de dimensiuni mici, dar cu actori de primă mână. Iniţial, programul s-a adresat diasporei româneşti, dar începând din luna septembrie, spectacolele, jucate fie la Leicester Theatre în Soho, fie la Cockpit Theatre, s-au deschis, cum e şi firesc, şi spre publicul britanic.

Fiecare dintre cele trei spectacole – „Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele“, „Variaţiuni enigmatice“ (cu Mircea Diaconu şi Alexandru Repan), „Dumnezeul de a doua zi“ (cu Mirela Oprişor şi Vlad Zamfirescu) – s-au jucat de mai multe ori şi au fost primite cu entuziasm de un

public de sute de persoane.

Despre „Vocea umană“, Oana Pellea declara: „Câteodată e vorba despre teatru, câteodată e vorba despre un pic mai mult…” Departe de a fi un simplu spectacol de teatru, ci mai degrabă un laborator în care fiecare trăire vibrează în moduri nemaigândite, el este un tur de forţă afectiv, un monolog despre iubire şi trădare, despre viaţă şi acel „aimer malgré que”, după cum îl descrie Sanda Manu. 

Oana Pellea, „actriţa-clovn, actriţa-furtună, actriţa excentrică, actriţa elaborată, într-un cuvânt, actriţa celebră”, după cum o caracteriza Sanda Manu, este una dintre cele mai cunoscute personalităţi teatrale şi cinematografice din România. Cariera sa impresionantă include roluri în filmul lui Alfonso Cuaron „Children of Men“, în producţia britanică semnată de Oliver Parker, I Really Hate My Job, în filmul lui Jean-Christophe Comar, Fire and Ice sau în Stare de fapt, regizat de Stere Gulea. De asemenea, Oana Pellea are la activ peste 40 de roluri în teatru, dintre care cele mai reprezentative sunt: Maşa din Trei surori  de Cehov, Lucius din Iulius Cezar de Shakespeare şi Catarina din Îmblânzirea scorpiei,  în regia lui Mihai Măniuţiu. De-a lungul carierei, artista a primit numeroase premii, dintre care amintim premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă (de două ori), Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru cariera teatrală şi cinematografică şi Crucea Casei Regale a României.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite