Oana Pellea duce „N(aum)” şi umorul lui Nea Mărin, de Ziua Limbii Române, la Stockholm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul „N(aum)”, cu Oana Pellea şi Cristina Casian  FOTO Cătălina Flămânzeanu
Imagine din spectacolul „N(aum)”, cu Oana Pellea şi Cristina Casian  FOTO Cătălina Flămânzeanu

Spectacolul „N(aum)”, cu Oana Pellea şi Cristina Casian, precum şi „Jurnalul 2003-2009”, publicat de Oana Pellea la Editura Humanitas şi volumul „Să râdem cu Nea Mărin” vor fi vedetele zilei de 29 august, la Stockholm, unde vor fi prezentate pentru a marca Ziua Limbii Române.

Spectacolul „N(aum)”, regizat de Mariana Cămărăşan şi conceput în urma atelierelor de creaţie conduse de Oana Pellea, după textele lui Gellu Naum, va fi prezentat la Teatrul Dieselverkstade de la Stockholm pe 29 august. Evenimentul va avea loc la ora 19.00 şi va marca marca Ziua Limbii Române şi centenarul scriitorului român cunoscut ca „ultimul suprarealist din Europa”. Reprezentaţia va avea loc în limba română şi va avea supratitrare în limba engleză.

Actriţa Oana Pellea consideră spectacolul, a cărui scenografie e semnată de Vladimir Turturica, „o uşă spre o altă realitate, un vârtej de cunoaştere, un labirint de iniţiere”.

Apreciat deja ca un spectacol de referinţă, datorită montării inedite şi a interpretării de excepţie, „N(aum)” devine din ce în ce mai vizibil la nivel naţional şi internaţional. Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu de anul acesta şi a intrat în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2015. În această vară îşi va continua periplul internaţional început la Bruxelles în luna februarie, cu reprezentaţii care vor avea loc la Stockholm, Londra şi în alte mari centre culturale europene.

„N(aum)” este un proiect UNTEATRU, susţinut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum. Reprezentaţia este posibilă cu sprijinul Guvernului României, Institutului Cultural Român şi Ambasadei Române în Regatul Suediei.

După reprezentaţie, Oana Pellea va prezenta publicului vorbitor de limba română volumele „Jurnal 2003-2009” (Oana Pellea, Humanitas, 2009) şi „Să râdem cu Nea Mărin” (Amza Pellea,Humanitas, 2014).

La apariţia „Jurnalului” Oanei Pellea, Ioana Pârvulescu îi scria astfel autoarei:

„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă.”

„Să râdem cu Nea Mărin” este o selecţie de manuscrise ale marelui şi îndrăgitului actor Amza Pellea, realizată de actriţa Oana Pellea, fiica lui: „Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţâră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întâmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti… hâtru, sănătos, vesel”. Volumul a fost unul dintre bestseller-urile Târgului Internaţional Gaudeamus 2014.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite