„Năpasta“ cuplului, în mizeria pământului

Pământul de pe scenă face trimitere la viaţa satului din "Năpasta" lui Caragiale FOTO: adevarul.ro/ Corina Zorzor

Duminică-seara, drama „Năpasta“, în regia lui Radu Afrim, a încheiat seria premierelor din Anul Caragiale la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), într-o adaptare originală: spectacolul este metaforizarea unei vieţi trăite în nebunie, obsesie şi teamă, un joc „pe dragoste şi pe moarte“ puternic ancorat în prezent.

Moderna adaptare a lui Afrim pentru „Năpasta“ de I.L. Caragiale o înfăţişează pe Anca (Crina Semciuc), o tânără creatoare de modă, trăind o căsnicie distantă alături de soţul ei, Dragomir (Mihai Călin), de mai bine de nouă ani. Gheorghe (Emilian Oprea) ar fi în stare  de crimă pentru a avea dragostea Ancăi, iar Ion Pădurarul (Marius Manole) a înnebunit fiindcă a fost făcut să creadă că el este vinovat de „năpastă“. 

Drama celor patru se resimte în mod sinestezic – tonul grav la Luizei Zan şi acordurile obsedante ale lui Valentin Luca amplifică momentele tensionate ale spectacolului şi îl prinde pe spectator într-un vertij care ar putea fi propria lui viaţă. 

Un elogiu al morţii obsedante

„Năpasta“, regizată de Radu Afrim, este un spectacol al dezinhibiţiilor, în care moartea apare întruchipată semi-dezbrăcată sau cu trăsături exagerate. În primă fază, se arată precum o femeie bătrână de la ţară, îmbrăcată în costum popular, cu faţa vopsită în chip de schelet. Anca şi Dragomir, ghemuiţi pe pământul din casa lor, devin prilejul de distracţie pentru tinerii fără griji, care sar peste ei din stânga în dreapta. Vine rândul „morţii” să facă asta şi, cu încurajările şi aplauzele petrecăreţilor, face un salt deasupra mirilor. Simbolistic, moartea i-a învăluit şi le va otrăvi vieţile pentru totdeauna, precum o boală incurabilă. O boală a sufletului. 

Cea de-a doua înfăţişare a morţii apare sub silueta unei femei foarte înalte, cu rochie cu crinolină, descoperită în dreptul sânilor. În loc de capul femeii e un cap supradimensionat de felină furioasă. Cu jocuri de lumini, umbre, fum şi aceeaşi muzică dramatică cu care regizorul a „îmbrăcat” spectacolul de la început până la sfârşit, corpul cu cap de animal defilează fantomatic prin încăpere, prevestind un final tragic care va face cinste ei, morţii. 

Tot pământul din încăpere îi serveşte lui Ion ca mormânt în momentul în care ajunge la capătul nebuniei şi, tremurând şi invocându-şi moartea, se acoperă cu pământul fărâmicios pe tot corpul şi pe faţă. 

„Răscoleşte-i inima!“

Drama regizată de Afrim abundă în simboluri: pământul negru din camera mirilor trimite la viaţa sătească, dar şi la moartea cu care îşi „murdăresc“ mâinile toate personajele; obsesia legată de dispariţia lui Dumitru contrastează cu veselia şi superficialitatea prietenilor petrecăreţi; Anca, odinioară teribil de frumoasă, este acum cheală şi slăbită din cauza amintirii care o bântuie.

La final, când agonia Ancăi capătă o formă de exprimare, o echipă de manechine formată chiar din prietenii lor petrecăreţi şi strălucitor de sănătoşi arată acum înfricoşător – ei defilează în creaţiile zdrenţuroase şi pline de sânge ale femeii chinuite de amintirea morţii. 

În loc de clasica replică a Ancăi spre Dragomir „Pentru faptă, răsplată şi năpastă pentru năpastă”, o voce profundă încheie apoteotic spectacolul cu îndemnul înfiorător şi repetitiv: „Răscoleşte-i inima!”. Privind spre cer ghemuită, Anca începe să plângă, iar acesta s-ar putea numi, în sfârşit, un plâns eliberator, însă la fel de răscolitor ca toţi cei nouă ani din urmă. 

Spectacolul „Năpasta” se va mai juca la TNB pe 22, 23, 27 şi 28 decembrie, de la 20.00, în Sala Media. Preţul biletelor variază între 20 şi 60 de lei. 

Mai jos regăsiţi una dintre melodiile din spectacolul de teatru, cântată de Luiza Zan.