Gala HOP 2017, sub semnul „singurătăţii“

Gala HOP 2017, sub semnul „singurătăţii“

Raluca Radu, în ediţia Galei HOP de anul trecut               FOTO: desigur Florin Ghioca

UNITER a anunţat tema celei de-a 20-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP: „Singurătate Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov”.

Ştiri pe aceeaşi temă

La Secţiunea Individual, preselecţia va consta în două probe: prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P.Cehov (scrisori, nuvele, piese de teatru), cu durata maximă de cinci minute. A doua probă constă în prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului, cu aceeaşi durată.
 
La Secţiunea Grup, concurenţii vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multimedia, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei cehoviene, cu durata maximă de 30 de minute şi componenţa maximă a unui grup de 6 persoane.
 
Gala se adresează tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licenţă) începând cu promoţia 2013. Data şi locul preselecţiilor vor fi anunţate ulterior.
 
Gala HOP, dedicată promovării tinerilor actori, absolvenţi ai facultăţilor de profil, se desfăşoară în fiecare an la Costineşti. Evenimentul este organizat de UNITER, împreună cu Vox Maris Grand Resort Costinesti şi finanţat de Ministerul Culturii.
citeste totul despre: