Consideraţii despre Gala Hop – ediţia a XIX-a
0
Împlinirea celor 400 de ani de la trecerea în eternitate şi în absolut a marelui Shakespeare nu putea trece nemarcată la a XIX a ediţie a Galei „Hop”, organizată, în principal, de UNITER. La care, iată, am ajuns şi eu după o absenţă destul de îndelungată. Nu am mai fost acolo din 2006.
Mărturisesc. Am regăsit-o reînnoită, într-o sală nouă, adaptată de gândirea tânărului şi talentatului scenograf Adrian Damian. Plasată sub semnul unui echilibru util între peren şi inovaţie, între invenţie, creaţie, căutare, histrionism, pedagogie şi work shop, amestecul fiind datorat noului său director, actorul Miklós Bács. Am regăsit-o cu regretul că mi-au scăpat cele trei ediţii coordonate de regizorul Radu Afrim. cel care i-a reconturat personalitatea, a întinerit-o, a făcut ca Gala să fie privită ca una în primul rând destinată celor tineri. La rândul său, noul director, Miklós Bács, i-a păstrat orientarea adevărată înspre tineri, însă nu a uitat nici un moment că e profesor de teatru şi nu unul oarecare. Având şi eleganţa, şi măiestria, şi inteligenţa de a nu plasa Hop- ul sub semnul unui didacticism cu totul antipatic. Deşi e clar, dl. Bács a vrut ca cele trei-patru zile de festival să fie şi o şcoală. De unde şi programul început dimineaţa în zori şi până târziu în noapte care nu le-a prea lăsat timp de plajă participanţilor direcţi. Tinerilor actori plecaţi în căutarea/redescoperirea lui Shakespeare.
S-ar fi putut lesne spera că pogorârea, fie ea şi intermediată, a spiritului şi operei marelui Will peste noua sală de spectacole de la Vox Maris din Costineşti va însemna un bonus pentru cei 29 de tineri actori ce au trecut - unii, cred, mult prea uşor - de preselecţie. Nu, nu a fost aşa şi chiar dacă, fie şi numai pentru câteva minute, cu toţii şi-au îndeplinit visul de a-i juca pe Hamlet, pe Ofelia, pe Viola, pe Olivia, pe Orsino, pe Brutus sau pe Cassius (tema probei impuse), s-a dovedit că Shakespeare e greu, e nesupus, iar uneori se comportă chiar mai neîmblânzit decât însăşi Caterina. Prea mulţi dintre concurenţi au căzut în trăirism, în vibrato, în enigmism, în gesticulaţie excesivă, în prea multă coregrafie, în folosirea nepotrivită a unor serioase cantităţi de apă, de sânge, de pământ ce le-au curs peste tot. Pe corp, pe mâini, pe faţă, pe picioare.
Alina Rotaru FOTO Adi Bulboacă
Mulţi dintre ei au căutat în exterior, uitând să caute, aşa cum cred că s-ar fi cuvenit, preponderent în propriul lor sine. S-a ajuns astfel la surplus de dramatisme (Maria Veronica Vârlan), de lăcrimaţie, de poze şi pauze ce păreau infinite (Cătălin Asanache) la „citate” din maeştrii deformate (Ştefania-Carmen Misăilă) sau chiar la derizoriu şi mizerabilism de cea mai proastă calitate (Daniel Nuţă). Chiar nu mi-a făcut deloc plăcere să îl văd pe Richard III amestecat cu o ladă de gunoi şi pe Ofelia jucându-se aiurea cu un duş şi cu o vană.
Unii concurenţi s-au jucat în mod primejdios şi pernicios de-a dramaturgii (numele care îmi vin în minte sunt în mare cam aceleaşi citate înainte), respectivii însăilând colaje câteodată de-a dreptul neinteligibile. Lucru ciudat, lucru curios, mulţi dintre concurenţi au avut evoluţii net superioare în fragmenţelele de film şi în spectacolul final, cu măiestrie pregătit de Ada Milea şi Andrea Gavriliu. Care tare ar fi păcat să aibă parte doar de această unică reprezentaţie.
Ce mi s-a părut evident e că Shakespeare nu le e foarte familiar tinerilor concurenţi prezenţi la Gală. Că a fost rapid studiat, că nu a fost aprofundat în şcoală. De vină peste asta nefiind, aşa cum s-a tot repetat, sistemul de învăţământ Bologna, care s-a limitat a stabili că învăţământul superior are trei cicluri - licenţă, masterat, doctorat - ci însuşi Statul român prin Ministerul Educaţiei care - economii, Horaţio, economii! - a bătut cu pumnul în masă şi a impus mai peste tot ca ciclul de licenţă să aibă numai trei ani.
M-a bucurat să îi văd la Gală pe câţiva mari actori - Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Mihai Constantin, Maia Morgenstern, Ana Ciontea - dar tare aş fi dorit să îi zăresc, fie şi numai pentru o zi-două pe profesorii ce i-au pregătit la clasă pe concurenţi. Nu doar pe Ionuţ Caras de la Cluj, pe Paul Chiribuţă de la Bucureşti, ci şi pe Florin Zamfirescu şi Doru Ana de la UNATC, pe Mihaela Arsenescu-Werner de la Iaşi, pe Miriam Cuibus de la Cluj. Ar fi fost o ocazie pentru ei să vadă că foştii lor studenţi au, o bună parte dintre ei, probleme mari de dicţie, de emisie şi de impostaţie. Că le solicită spectatorilor eforturi supraomeneşti spre a fi auziţi. Gala a reunit absolvenţi de la UNATC, de la Facultatea de Teatru şi Televiziune de la Cluj, de la Facultatea de Teatru a Academiei „George Enescu” de la Iaşi. Dar celelalte (numeroase) facultăţi ce pregătesc viitori actori pe întreg teritoriul ţării unde au fost? De ce absolvenţii lor nu au trecut de preselecţie? E de sperat că aceste întrebări nu mi le pun doar eu, ci şi profesorii doctori ce predau la facultăţile absente.
Trebuie spus că această confruntare în trei s-a desfăşurat sub însemnele colegialităţii. Deşi ar mai fi fost, şi la acest capitol. destul loc pentru mai bine. Nu mi s-a părut deloc corect că unii dintre concurenţii de la individual au depăşit cam mult timpul de evoluţie plănuit şi nimeni nu le-a atras atenţia că nu e bine.
Proba obligatorie a impus une étude, mai degrabă în început al acestei operaţii de lungă durată. Cred că profesorul Bács a avut o idee foarte bună. Cred că nu ar fi fost rău defel dacă, aşa cum îmi spunea o colegă-critic, tuturor competitorilor li s-ar fi cerut să citească cu glas tare sfaturile lui Hamlet către actori. Sfaturi pe care unii dintre ei nu le cunosc prea bine.
Câteva nume s-au impus, palmaresul oficial reţinându-i pe Alexandru Voicu, Andrei Radu (dreapta - foto Adi Bulboacă), Alina Rotaru, Raluca Radu (jos - foto Maria Ştefănescu). Respectivii sunt merituoşi - indiscutabil - dar, în opinia mea, ordinea lor în ierarhie (cel mai bun, cea mai bună, marele premiu) ar putea suferi amendamente. Inexplicabilă este absenţa din configuraţia palmaresului final a Alinei Petrică. Evoluţii bune au mai avut Ana Maria Repciuc şi Lucian Ionescu. S-a constatat existenţa unui decalaj între evoluţiile unor competitori care au avut şansa de a apărea destul de des pe scenă, în spectacole profesioniste realizate pe la felurite teatre (Alexandru Voicu, Alina Petrică, Lucian Ionescu, Ioana Maria Repciuc) şi cei care nu au avut ori nu au fructificat corespunzător această oportunitate.
Stupefiantă de-a dreptul este, în cazul categoriei grup, preferinţa juraţilor pentru spectacolul Lorenzo de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, în detrimentul mult mai elaboratului, mai bine jucatului, mai captivantului spectacol Visul lui Ariel de la UNATC Bine conceput (mie mi s-a părut a vedea şi mâna unui regizor profesionist) şi, mai ales, bine jucat de Florin Ionuţ Crăciun, Tudor Morar, Marian Olteanu. Premiul pentru prestanţă şi rostire scenică acordat lui Ştefan Pavel a reparat, în felul lui, ce se mai putea repara, numai că respectivul concurent a fost mai bun la cu totul alte capitole decât cele presupuse de denumirea recompensei. Tinerii critici au acordat, post festum, un premiu pe deplin meritat Alinei Petrică. Publicul i-a votat prin internet pe Andrei Radu (fără doar şi poate un actor bun), pe Cristina Juncu, iar la secţiunea Grup preferinţele lui au mers către spectacolul niţeluş cam enigmatic şi nu chiar în totalitate elaborat http: error500 de la UNATC, în care au evoluat Bogdan Florea, Lucian Ionescu, Cosmin Teodor Pană, Lavinia Pele, Andrei Radu, în regia lui Vlad Trifaş.
Nu cred că a fost deloc inspirată neincluderea nici unui critic de teatru, obligatoriu tânăr, în componenţa vreunuia dintre cele două jurii. Tot la capitolul „obiecţii” mă văd obligat să spun că nu am înţeles de ce unor spectacole invitate „pe bune” (multipremiatul Eşti un animal, Viskovitz! de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Fata din curcubeu, excelent jucat de Ilona Brezoianu şi marele spectacol de colecţie Dor de Eminescu, în care au evoluat doi mari maeştri - Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa) li s-a alăturat, pe nepusă masă, o producţie mediocră intitulată Mălăieş în călcăieş.
Poate doar spre a confirma cât e de justificată incapacitatea filologilor de a decoda sensul sintagmei respective.
Se încarcă comentariile...
