Al Doilea Război Mondial, trăit şi povestit de marii actori români
0
Actorii Ion Dichiseanu, Ion Besoiu, Stela Popescu, Mircea Albulescu, George Motoi, Matei Alexandru şi Virgil Ogăşanu au povestit, pentru „Adevărul“, cele mai agitate momente care i-au marcat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Familia actorului Ion Dichiseanu a scăpat de la moarte, dar a fost trimisă în lagărul de la Salzburg. „Din clipa asta sunteţi prizonieri“, le-au spus nemţii după ce România a schimbat armele în cel de-Al Doilea Război Mondial şi i-au urcat pe toţi într-un bou-vagon cu direcţia Adjud-Salzburg, „Augustiner Bräustüberl“ (n.r. – o fabrică de bere pe care nemţii o transformaseră în lagăr). Ion Dichiseanu avea 9 ani.
„În Ungaria am trecut prin nişte momente... Nu ştiam eu ce înseamnă regim horthyst, fascist, dar îmi amintesc că au vrut să arunce trenul în aer. Noi eram în penultimul vagon. Ungurii s-au opus: «Ce vină au copiii, familiile?». Nu era niciun prizonier de război, erau doar civili. Eu trăiesc astăzi graţie ungurilor, le mulţumesc şi astăzi. Am mers la «Augustiner Bräustüberl» Clădirile erau bombardate, era dezastru pe-acolo. Nu-ţi poţi imagina cum era. Mâncam mâncare la cazan, cu rândul. Era totul îngrădit, păzit, nu puteam mişca. În timpul bombardamentelor, că nu se terminase încă războiul, noi fiind «Ausländer» (n.r. - străini), n-aveam voie să mergem în adăposturile din munţi. Erau nişte grote, nişte canale, dar nu ne lăsau acolo. Au murit oameni în urma acestor bombardamente“, îşi aminteşte actorul.
Au stat în lagăr până când au fost eliberaţi de americani. „Ţin mintea acea dimineaţă... Era o linişte de mormânt, o linişte pe care o simţeai în măduva oaselor după nebunia cu bombele care cădeau. Auzeam tancurile cum veneau, auzeam huruitul acela de şenile foarte clar. S-a ridicat drapelul alb. Am ieşit în întâmpinarea americanilor. Mi-au dat «ciungă», mi-au dat ciocolată, biscuiţi, ne-au luat în braţe. Parcă-i văd şi-acum cum coborau de pe turelă, ne uitam la ei ca la Dumnezeu.“
„Ce profesie ai dumneata?", l-au întrebat pe tatăl său. „Eu sunt maistru de telecomunicaţii." „Vrei să rămâi aici? Îţi dăm salariu lunar de 5.000 de mărci“, dar acesta n-a acceptat. S-au întors în România.
Ion Besoiu a înghenunchiat la cedarea Ardealului
Actorul Ion Besoiu a fost martorul unuia dintre evenimentele tragice din istoria României: cedarea Ardealului de Nord. Avea 9 ani şi locuia în Sibiu. „La 1 septembrie, dimineaţa, eram pe strada principală din oraş. Mama mă ţinea de mână. Toate clopotele din biserici au început să bată, iar noi am înghenuncheat câteva minute. Mă răscoleşte şi acum momentul ăsta. Revăd o imagine fantastică: o hartă cu tricolorul românesc în vitrina aceea a librăriei de pe strada principală. Era harta României, cu zonele cedate, iar în colţ era o bandă neagră şi cuvintele generalului Antonescu: «Nicio brazdă de pământ românesc nu se uită!»".
Mama actriţei Stela Popescu: „Să nu dea Dumnezeu să afli de ce am plecat de acasă!“
În 1944, tatăl actriţei Stela Popescu era deja de 4 ani deportat în Siberia. Avea să mai stea încă 14. Stela Popescu avea 11 ani şi locuia în Basarabia când mareşalul Antonescu a dat un decret naţional care le oferea românilor de peste Prut o casă şi un loc de muncă în România. Decizia a fost simplă: Stela Popescu şi mama sa s-au urcat într-un vagon, cu un geamantan şi o sacoşă. Direcţia: România, satul Slimnic (n.r. – lângă Sibiu).
„Aveam două linguri, două furculiţe, o faţă de pernă, ce altceva? Ce puteai să iei, ce să cari? Îţi dai seama ce era? '44, război... Să pleci cu un copil în braţe. Şi cu o lădiţă. Ceva îngrozitor, mai ales pentru o femeie. Pentru că femeile nu erau învăţate să fie atât de luptătoare. Femeia era încă ocrotită de bărbat, era slabă, se spunea atunci. Aşa era aşezarea lumii“, povesteşte acum actriţa.
În ţară, nou-veniţii n-au fost primiţi chiar cu braţele deschise, căci veneau să locuiască în camerele românilor. Stela Popescu şi mama sa au nimerit la o săsoaică. „La o lună de la venirea noastră, săsoaica la care stăteam a tăiat porcul. Şi mama i-a zis: «Vinde-mi şi mie vreo două kilograme de carne». Şi i-a răspuns: «N-am carne de vânzare. De ce n-ai stat la tine acasă? Nu te-am rugat eu să vii aici». Mama i-a spus: «Să nu dea Dumnezeu să afli de ce am plecat de acasă». Măi, copii, şi n-a trecut o lună şi jumătate şi au venit ruşii. Şi au luat toţi tinerii din sat. Toţi. I-au adunat la şcoală, ca pe nişte recruţi, şi i-au dus direct în Donbas, la cărbuni. Săsoaica avea două fete superbe. I le-au luat pe amândouă. Cine plângea apoi pe umărul mamei? Doamne, a fost o tragedie îngrozitoare!“
Cum a scăpat Mircea Albulescu din bombardamentele de la Gara de Nord
Mircea Albulescu locuia în Bucureşti în timpul bombadamentelor triajului Gării de Nord (aprilie 1944). Avea 10 ani. „Datorită faptului că taică-meu fusese militar, dirijor al Fanfarei Militare - la vremea aia era deja în rezervă -, mama s-a operat la Spitalul Militar. Când ne-am dus s-o vedem a început bombardamentul! Eram acolo unde se bombarda serios! Tata a avut această inspiraţie: «Ne aruncăm pe burtă acolo unde este trotuarul mai înalt». N-am înţeles, l-am întrebat: «Da' de ce, domn'e să ne culcăm acolo, cu capul în canal, pe marginea trotuarului?». E, dacă puneai capul jos acolo, pentru ceea ce venea dinspre casa care ar fi fost bombardată - cărămizi, moloz, schije de la bombe -, ai fi fost apărat.“
Au scăpat cu viaţă însă, speriaţi, s-au refugiat într-o comună aflată la 30 de kilometri de Bucureşti. „Acolo am avut câteva experienţe extraordinare. Tata venea pe bicicletă de la Bucureşti. Nu prea exista pâine pe la ţară, iar tata aducea de la Bucureşti pâine pentru noi şi pentru gazde, iar pentru mine - ciocolată. I-am dat, din ciocolata de la tata, unui copil de acolo, din sat. A scuipat-o! Nu i-a plăcut ciocolata!“, povesteşte Mircea Albulescu.
George Motoi: „Ruşii voiau să ne violeze casa!“
Actorul George Motoi, născut în anul 1936, îşi aminteşte venirea ruşilor în România, întrucât tatăl său era urmărit de sovietici. Voiau să-l împuşte. „Eu, cu sora mea şi cu mama am stat în pod vreo săptămână, păziţi de nişte jandarmi. Veneau ruşii şi făceau tot felul de nenorociri prin sat. Îşi băteau joc de femei, furau, luau bunuri din case, erau violenţi. Tata plecase, se ascunsese, ştia că e urmărit, iar mama a rămas singură, cu doi copii. Veneau ruşii noaptea, băteau în geam, voiau să ne violeze casa! N-am să uit lucrurile astea, m-au marcat, am rămas cu această traumă.“
Matei Alexandru era fascinat de militarii nemţi
Actorul Matei Alexandru povesteşte nu poate ridica bariera pe care-a pus-o amintirilor din răboi, însă povesteşte despre impresia pe care i-au făcut-o militarii nemţi aflaţi pe teritoriul româniei. Matei Alexandru, născut în 1927, avea 14 ani când i-a întâlniti prima dată pe nemţii din spatele Prutului. „Erau foarte fercheşi, extraordinar de bine îmbrăcaţi, se vedea că erau instruiţi bine. Iubeau copii foarte mult, îi pândeam când treceau cu trenurile ca să ne dea ciocolată. Ştiu că eram după ei mereu. Aveau uniforme frumoase, erau organizaţi, ne fascinau!“, povesteşte actorul.
„Virgil Ogăşanu, el e tatăl tău!“
Actorului Virgil Ogăşanu, cel de-al Doilea Război Mondial i-a furat tatăl şi i l-a trimis pe front. Despre momentul revederii, când avea doar 4 ani, povesteşte emoţionat: „În 1944, a venit un docar (n.r. – trăsură uşoară), din care s-a dat jos un om cu mustaţă, îmbrăcat în manta militară. Mama mi-a spus: „El e tatăl tău!“. Eu nu-l cunoşteam, pentru că plecase pe front în ’41. Fusese rănit în război şi se întorsese acasă. Am sărit imediat de gâtul lui.“
Se încarcă comentariile...
