Celor deja comentate cu Deşteptarea primăverii şi cu Karamazovii, adăugându-li-se aceasta cu Ţinutul din miezul verii. Un spectacol de mare impact artistic care valorifică scenic cu totul remarcabil un text extrem de à laméricaine, scris de Tracy Letts. Actor de profesie, deţinător al unui premiu Tony pentru evoluţia lui dintr-un spectacol cu celebra scriere a lui Edward Albee Cui îi e frică de Virginia Woolf, căruia sus-menţionata piesă i-a adus şi un premiu Pullitzer pentru dramaturgie.

Piesa, căreia i se pot găsi antecedente în felul în care îşi concepea scrierile pentru teatru Eugene O’ Neill până la cel în care a scris Sam Sheppard, a mai figurat în repertoriul unei instituţii de spectacole din România. E vorba despre Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi pe scena căruia a fost montată de Claudiu Goga (atunci s-a jucat sub titlul Acasă, în miezul verii), ocazie pentru actriţele Mihaela Arsenescu-Werner şi Doina Deleanu să strălucească în rolurile Violet, respectiv Barbara. Să ne reamintim şi că, în film, cele două roluri principale au fost jucate de Merryl Streep şi Julia Roberts.


FOTO Bogdan Catargiu

Vlad Massaci a avut la dispoziţie o nouă traducere datorată Smarandei Nicolau. A intervenit drastic şi cu bune rezultate în text, a operat consistente reduceri la capitolul replici şi acţiuni nu tocmai necesare, fără a afecta defel nici substanţa dramaturgică, nici cea dramatică a partiturii, nici consistenţa rolurilor. A conceput o versiune incandescentă a întâmplărilor consumate sub acoperişul şi între pereţii casei unei familii strânse peste noapte, cu ocazia dispariţiei şi a morţii neaşteptate a Tatălui. Altminteri, un poet obscur, afirmat cândva prin anii 60 şi uitat curând după apariţia unui volum ce îl recomanda drept o voce promiţătoare, dar şi profesor universitar socotit de toţi, în primul rând de soţia sa, Violet, ca fiind unul mediocru, fără vocaţie. Sau obligat să devină astfel, şters, de tiranica lui nevastă.

Într-un interval limitat de timp, asemănător celor 24 de ore din tragedia clasică, familia este supusă unor deconturi absolut devastatoare. Ies la iveală nu doar relaţia chinuitoare dintre mama tiranica, dependentă de droguri, atoateştiutoare, şi cele trei fiice cu vieţi şi destine dintre cele mai încâlcite, ci şi tot felul de detalii biografice absolut senzaţionale. Socotite până atunci de toţi secrete zăvorâte sub tot felul de lacăte, dar pe care le cunoştea în amănunt autoritara Mamă. Piesa, o succesiune bine dozată de lovituri de teatru, surprinde, aşadar, crepusculul, momentele de extincţie ale unei familii care, de altminteri, de multă vreme nu mai putea fi numită astfel.


FOTO Bogdan Catargiu

Vlad Massaci gestionează şi discret, şi eficient respectiva succesiune de dezvăluiri aiuritoare. Îşi află un prim aliat de nădejde în decorul Iulianei Vâlsan care învinge, rând pe rând, toate servituţile spaţiului de joc extrem de restrâns de care dispune la ora actuală Studioul Teatrului Mic. Exploatându-i la maximum fiecare colţişor, sufocat practic de nişe, de mobilele vechi, de dantele şi abajururi, simbolizând astfel atmosfera cotidiană apăsătoare de care vrea să se despartă, după moartea soţului ei, însăşi atoateştiutoarea, tiranica Violet. Nu întâmplător Iuliana Vîlsan îşi asumă şi sarcina de a elabora lighting-designul spectacolului, manifestându-şi, şi în acest chip, preferinţa pentru luminile joase, folosite întru marcarea atmosferei de sfârşit de lume care coboară asupra familiei. Vegheată de Violet zi şi noapte, chiar şi după antologica scenă a mesei de pomenire, admirabil susţinută de întreaga distribuţie, când se realizează aparentul transfer forţat de putere dinspre Mamă către Fiică. Către Barbara ce va trebui să îşi recunoască la masa tristă, singuratică, contrapunctică din final înfrângerea, recunoscând că cea mai puternică, adevărata şefă, rămâne pe mai departe Mama. Excelentă ideea punerii în fereastră, pentru câteva secunde, a mamei etern şi atoateveghetoare.

Ajuns la vârsta deplinei sale maturităţi artistice, Vlad Massaci îşi pune semnătura aurită pe un superb spectacol de actori, aşa cum nu mai prea există astăzi prin Teatrele din România. Odată cu Ţinutul din miezul verii, Vlad Massaci realizează un simbolic arc peste timp, regăsindu-şi şi desăvârşindu-şi stilul minuţios de lucru cu actorii, aşa cum s-a mai manifestat el, cel mai pregnant în Aniversarea (Festen), din anul 2009, de la Teatrul Nottara.

FOTO Bogdan Catargiu

Fireşte, spectacolul cu Ţinutul din miezul în verii se recomandă în primul rând ca unul al extraordinarei actriţe c Rodica Negrea. Deţinătoarea desăvârşită a rolului Violet. Interpreta Mamei, puţintică la trup, căreia nu-i scapă nimic, aflată într-o eternă stare discursivă. Impresionează vocea, rostirea căutat împiedicată, atenţia acordată finalurilor de cuvinte, valorării bizare a unor silabe, intonaţia aparte la care face apel Rodica Negrea. Impresionează deopotrivă gestica mecanică, deliberat supra-dimensionată cu care Rodica Negrea îşi înzestrează personajul. Avem de-a face cu un autentic vârf de sarcină în explozia din momentul mesei de pomenire, atunci când s-au acumulat nenumărate indicii că Mama e pe punctul de a pierde definitiv partida. De notat şi figura cvasi-îmbufnată, perfectă disimulatoare a satisfacţiei victoriei din final. O victorie plătită cu preţul maxim al spulberării în mii de arşice posibile a familiei.

Însă Ţinutul din miezul verii este deopotrivă spectacolul Andreei Grămoşteanu, curajos distribuită de Vlad Massaci în rolul Barbarei. Fireşte, o cunoşteam dinainte pe Andreea Grămoşteanu, îi recunoşteam talentul de actriţă de comedie. De rafinată interpretă de roluri secundare. Acum ni se revelează puternică, de-a dreptul fulminantă în Barbara. Andreea Grămoşteanu punctează excelent nu numai în momentele de confruntare dintre personajul ei şi acela al Mamei, ci şi în clipele de descumpănire, atunci când nu ştie cum să managerizeze neprevăzutul din propria ei familie (realitatea că micul Charles îi este frate) ori aruncarea prosopului de la sfârşitul spectacolului.


FOTO Bogdan Catargiu

Andreea Grămoşteanu este excelent gardată de Dana Dembinski-Medeleanu (Mattie), de felul în care punctează momentele de criză Mădălina Ciotea (Karen) şi de Valentina Popa (Ivy). Foarte bun Ionuţ Vişan (Charles jr.) în surprinderea personalităţii asfixiate a micului Charles, cu totul remarcabil Mihai Călin în Bill, tatăl veşnic amorezat de adolescente, o apreciabilă miniatură actoricească izbuteşte în secvenţa rugăciunii ratate Claudiu Istodor (Charles), reţin atenţia deopotrivă Cuzin Toma în rolul bărbatului aflat în neostoită disponibilitate sexuală, tot mai sigura pe mijloacele de expresie specifice profesie Silvana Mihai (Jean) şi Cezar Grumăzescu, cu o prezenţă de efect în Şeriful.

Exact cât şi ceea ce trebuia muzica şi ilustraţia muzicală asigurate de Bibi Vongehr.       

Teatrul Mic din Bucureşti - ŢINUTUL DIN MIEZUL VERII de Tracy Letts; Traducerea:Smaranda Nicolau; Regia: Vlad Massaci; Decoruri, costume şi light design: Iuliana Vîlsan; Muzica originală şi ilustraţia muzicală: Bibi Vongehr; Cu: Rodica Negrea, Andreea Grămoşteanu, Valentina Popa, Mădălina Ciotea, Dana Demebinski-Medeleanu, Silvana Mihai, Mihai Călin, Claudiu Istodor, Ionuţ Vişan, Cuzin Toma, Cezar Grumăzescu, Viorica Mureşanu; Data reprezentaţiei: 28 octombrie 2017