Pentru dumneavoastră, doamnă!

Buna ziua, dragi pământeni. Nu ne cunoaştem, eu sunt una din fetele cu eşarfe ciudate care trec zi de zi pe lângă dumneavoastră. Bunica mea a murit acum aproape o lună, dar nu aveaţi de unde să ştiţi asta. De fapt, e un lucru minor, oamenii mor în fiecare zi.

Sunt convinsă că şi dumneavoastră v-au murit bunici, părinţi şi alte rude, motiv pentru care, dragi pământeni, nu vă voi plictisi cu amănunte. Vreau doar să recit, în faţa dumneavoastră, lista numelor bunicii mele.

Prima dată i-am spus Mamaie Tocoia, pentru că nu puteam pronunţa „Victoria“. Între timp, s-a transformat în „mamaie“ şi pentru mine aşa i-a rămas numele. Tataie, în schimb, îi spunea Victoria sau „Cucoană“ – dar numai în momentele de tandreţe. Dacă se supăra, bunicul îi zicea „a bătrână“, deşi ea era mai tânără decât el. Tot pe tataie l-am auzit, într-o zi, povestind despre ea şi numind-o „căprioară“. Poate a fost în aceeaşi zi în care mi-a mărturisit că mamaie fusese cea mai frumoasă femeie din sat. Taică-miu şi mătuşa mea i-au spus mereu „mamă“, iar văru-miu o alinta „Vichi“.

După ce a murit bunică-mea, tot ascultând poveşti despre ea, mi-am dat seama că, de fapt, croitoreasa Victoria Bălulescu, cea care avea câteva clase, Victoria, Vichi, mamaie, „a bătrână“, a fost o adevărată doamnă. O doamnă din acelea care nu prea se mai fac în zilele noastre. Ştiţi dumneavoastră, dragi pământeni, vorbesc despre decenţa pe care noi nu o mai cunoaştem. Decenţa tăcerii. Şi nu sunt sigură că i-a zis cineva vreodată asta, aşa că m-am gândit să îi transmit eu, în eter: „Sunt Lavinia, nepoata cu eşarfe ciudate. Pentru dumneavoastră, doamnă, mă înclin!“.