O Biserică liberă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2017, dedicat de Biserica noastră formelor diverse de rezistenţă şi mărturie în plină dictatură atee a comunismului, poate însemna un real moment de cotitură. Cum se spune mai elevat: o schimbare de paradigmă. Oare de ce?

În primul rând, cum am tot afirmat cu alte ocazii, se deschide cu adevărat capitolul cunoaşterii întregii perioade din istoria bisericească şi socială deopotrivă, cu bunele şi relele, cu exemplele de adaptare inteligentă, în sensul Evangheliei, şi cele de înregimentare laşă. Luarea la cunoştinţă a biografiilor, a situaţiilor şi contextelor, scoaterea la lumină a arhivelor şi analizarea lor, coroborarea surselor şi fructificarea altor suporturi memoriale – toate la un loc atestă complexitatea istoriei recente. Nu mai putem cultiva imaginile în alb şi negru.

În al doilea rând, pe măsură ce avansăm în cunoaştere, ajungem să ne punem mai limpede întrebarea despre rostul teologic, profund, al experienţei Bisericii în dictatura proletariatului. Mai ales că, în istorie, asemenea momente au mai fost. De la persecuţiile lansate de împăraţii romani la cele provocate de derivele dogmatice ale celor bizantini şi de la ocupaţia otomană la excesele autocratice ale stăpânilor pravoslavnici – Biserica Ortodoxă nu a dus lipsă de puneri fundamentale în chestiune. Din care a învăţat mereu.

În al treilea rând, cunoşterea şi recunoaşterea trecutului recent duce la lămurirea exagerărilor şi la echilibrarea judecăţilor. Asumându-şi căderile şi cinstindu-şi martirii, corpul eclesial se eliberează de acuzele pauşale aduse nu doar de criticii de meserie ai Bisericii, dar chiar şi de către membrii ei, arătând că are puterea, inspirată de sus, de a face un act de smerenie. Or, aceasta este virtutea celor cu adevărat tari. Cu alte cuvinte, Biserica lui Hristos din România redevine în bună parte liberă, nu mai poate fi, ca până acum, şantajată moral.

Una peste alta, doar o Biserică majoritară liberă poate fi motorul unei societăţi libere. Interogaţia fundamentală, pe cât de teologică pe atât de practică în consecinţele ei, despre cum îţi păstrezi libertatea interioară, indiferent dacă eşti în celulă sau pe stradă, reprezintă începutul cel bun al terapiei unei societăţi traumatizate. Asemeni poruncii iubirii, ajungând până la iubirea de duşman, nici îndemnul la libertate, pe care o trăieşti intens inclusiv când unii cred că ţi-au furat-o definitiv, nu este o lecţie epuizată sau depăşită. Dimpotrivă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite